Administraţia Naţională Apele Române a reacţionat, miercuri, la acuzaţiile primarului general, Nicușor Dan, precizând că acţiunile au vizat doar bunurile aflate în administrare, situate în subteran.
De asemenea, instituţia anunţă că nu a solicitat eliberarea vreunei autorizaţii de construire.
”În temeiul Legii Apelor, administratorul bunurilor din domeniul public al statului, Administraţia Naţională „Apele Române”- Administraţia Bazinală de Apă (ABA) Argeş-Vedea, a înscris provizoriu în data de 29.07.2024, în cartea funciară, dreptul de proprietate al statului român şi pe cel de administrare al său pentru a îndeplini astfel obligaţia de înregistrare cadastrală şi funciară a domeniului public administrat”, a transmis, miercuri, Administraţia Naţională Apele Române.
Instituţia precizează că bunurile vizate fac parte din Amenajarea Complexă a Râului Dâmboviţa, reprezentând suprafeţe de teren aparţinând albiei minore a râului Dâmboviţa, ocupate de construcţii hidrotehnice speciale cu nr. MF 106230, cod clasificare 8.03.01 din Anexa nr. 12 la HG nr. 1705/2006, situate în subteran (adică sub planşeul Unirii).
Potrivit datelor transmise de instituţia citată, suprafaţa administrată de ABA Argeş-Vedea în zonă este de 13.362 mp reprezentând suprafeţe parţiale aferente a 5 cărţi funciare pe UAT sector 3 şi o carte funciară pe UAT sector 4.
”Menţionăm faptul că ANAR- ABA Argeş-Vedea a solicitat, cu înştiinţarea şi acordul Primăriei Muncipiului Bucureşti – Direcţia Patrimoniu (înregistrată cu nr.127876/02.02.2024) modificările în cărţile funciare existente în legătură cu înregistrarea provizorie strict a bunurilor aflate în administrare. Raportat la OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ si Legea nr.107/1996, bunurile administrate de ANAR nu au natura juridica a bunurilor administrate de unitatile administrativ teritoriale. Admiterea cererilor formulate de ANAR- Administraţia Bazinală de Apă (ABA) Argeş-Vedea de către OCPI Bucureşti, însoţite de extrasele de CF, s-a făcut şi comunicat prin încheierile şi extrasele de carte funciară. Acestea conţin exclusiv informaţiile cu privire la intabularea provizorie a albiei minore a râului Dâmboviţa, fără alte date suplimentare cu privire la alt deţinător”, a mai transmis instituţia.
Sursa citată a precizat că, prin acest demers, administratorul ABA Arges-Vedea si-a îndeplinit obligaţiile privind înregistrările în cartea funciară, solicitand inscrierea in registrele cadastrale strict cu privire la bunurile mentionate, competenta analizarii cererilor revenind exclusiv OCPI Bucureşti.
”În ceea ce priveşte autorizaţia de construire eliberată de Primăria Sectorului 3, subliniem faptul că aceasta nu a fost emisă la solicitarea ANAR- ABA Argeş-Vedea, ci la cererea Primăriei Sectorului 4. Protocolul încheiat între ABA Argeş-Vedea şi Primăria Sectorului 4, la solicitarea UAT Sector 4 Bucuresti, s-a realizat în temeiul dispoziţiilor art.25 alin.5 din Legea apelor nr 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare”, a mai transmis instituţia.
Potrivit acesteia, scopul Protocolului vizează exclusiv utilizarea bunurilor imobile din domeniul public, administrate de Administraţia Naţională ”Apele Române” prin Adminstraţia Bazinală de Apă Argeş-Vedea, în scopul realizării unor investiţii de interes şi utilitate publică.
”Protocolul nu priveşte bunuri aflate in proprietatea si administrarea unor alte entitati juridice. În cadrul aceluiaşi Protocol, încheiat în acord cu conţinutul-cadru al Anexei Ordinului nr. 1708/2020, la punctul nr.4 se prevede obligativitatea ca primăriile să solicite şi să obţină toate avizele şi autorizaţiile necesare derulării investiţiei, precum şi să nu înceapă execuţia lucrărilor până la obţinerea acestora”, a mai transmis Administraţia Naţională Apele Române.
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că au fost rectificate cele patru cărţi funciare prin care se atestă că Primăria Municipiului Bucureşti este proprietar şi administrator al întregii zone supraterane din Piaţa Unirii, respectiv parc şi planşeu.
În schimb, Administraţia Apele Române este proprietar pe albia Dâmboviţei, doar în subteran, deci nu putea, legal, să ceară autorizaţii pentru lucrări în suprateran.
”Analizăm toate documentele eliberate care s-au sprijinit pe înscrierea în fals la OCPI şi vom sesiza organele de cercetare competente”, afirmă Dan, susţinând că Apele Românie, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi primăriile sectoarelor 3 şi 4 ”s-au prefăcut că nu văd această eroare gravă din documente”.