Se pregătesc primele măsuri după semnalul de alarmă tras de sindicaliști referitor la costurile uriașe, de până la 3 mii de lei, pe care trebuie să le plătească pensionarii pentru adeverințele de muncă. Peste o săptămână, reprezentanții Arhivelor Naționale se întâlnesc cu angajatorii pentru a lua măsuri. 

Recent, Blocul Național Sindical a solicitat Arhivelor Naționale să rediscute tarifele percepute pentru eliberarea adeverințelor de vechime, deoarece aproximativ un milion de pensionari s-ar afla în imposibilitatea de a solicita astfel de documente, pentru că nu au bani.

Competența de a stabili anual limitele maxime ale tarifelor pentru serviciile arhivistice prestate de operatorii economici autorizați revine acum Arhivelor Naționale ale României. Prin urmare, această schimbare legislativă oferă Arhivelor Naționale responsabilitatea directă de a negocia și stabili tarife care să fie echitabile și accesibile, ținând cont de situația social-economică a categoriilor vulnerabile, cum sunt pensionarii, se arată într-un comunicat al BNS.

TARIFE NESIMȚITE PENTRU DOCUMENTELE CARE ATESTĂ VECHIMEA

De exemplu, tariful pentru obținerea unei adeverințe cu veniturile realizate pe o perioadă de 25 de ani poate depăși 2.800 lei fără TVA (tarif administrativ fix = 101 lei, tarif cercetare 81 lei /an x 25 ani=2.025 lei, tarif eliberare certificat venituri = 27 lei/an x 25 ani= 675 lei, Total = 2.801 lei fără TVA).

Dacă 1 din 5 pensionari ar plăti această sumă medie pentru accesarea documentelor de vechime discutăm la nivel național de o afacere de jumătate de miliard de euro.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here