Elena Mateescu, directorul ANM, vine cu vești bune. În curând vremea se va încălzi și vom scăpa de temperaturile cu minus din termometre. 

Întrebată cât timp va ține acest episod de iarnă, Elena Mateescu a spus: „Până la finalul săptămânii, cel puțin până sâmbătă vorbim despre temperaturi ce vor caracteriza în continuare o vreme rece pentru perioada din calendar, având în vedere regimul de temperaturi cu maxime de 2 până la cel mult 10-12 grade, în special în partea de vest, sud-vest a țării, însă minimele sunt preponderent negative, în special în regiunile centrale și nordice, cu 2-3 grade în zonele mai joase de relief din partea de sud a țării.

Din punctul de vedere al precipitațiilor este posibil să mai consemnăm precipitații slabe sub formă de ploaie în cea mai mare parte a Dobrogei, în Muntenia și nu în ultimul rând și în Maramureș, Transilvania și nordul Moldovei, și, posibil, la altitudini mari să mai consemnăm și precipitații sub formă de ninsoare, dar cu precădere în Carpații Orientali. Vântul va avea intensificări în Meridionali și în Carpații de Curbură, între 60-70 de kilometri pe oră și până la finalul săptămânii, așa cum menționam, valori ce vor caracteriza o vreme mai rece”, a declarat Elena Mateescu la un post de televiziune.

„De duminică vremea se va încălzi în cea mai mare parte a țării. Contăm deja pe valori între 5 grade până la 14 grade. Minimele cresc și ele. Deja este posibil să consemnăm 6 grade în partea de sud-vest și vest a țării, la nivelul minimelor, -6 grade în depresiuni. Și în Capitală vom avea o vreme mai rece până la finalul săptămânii, cu 6-7 grade cel mult la nivelul maximelor, până la valori de 0 grade la nivelul minimelor”, a mai spus Elena Mateescu.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here