Un şofer şi pasagerul său au fost reţinuţi după ce l-au lovit pe un alt conducător auto cu o rangă, incidentul având loc pe fondul unui conflict mai vechi, informează, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu, potrivit Agerpres. 

„La data de 28 august a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Miercurea Sibiului au reţinut doi bărbaţi, în vârstă de 34, respectiv 57 de ani, ambii din localitatea Jina. (…) Din cercetările efectuate a rezultat că, la data de 28 august a.c., în jurul orei 15,30, în timp ce conducea un autoturism dinspre Dobârca spre Poiana Sibiului, bărbatul în vârstă de 34 de ani l-ar fi observat conducând un autoturism în faţa sa pe un alt bărbat, în vârstă de 52 de ani, tot din Jina, l-ar fi depăşit, iar în timpul manevrei de depăşire l-ar fi acroşat în lateral pentru a-l forţa să iasă în afara părţii carosabile. Autoturismul victimei s-a oprit în şanţ, în urma acestui incident rezultând pagube materiale. După producerea tamponării, bărbatul de 34 de ani a oprit autoturismul, a coborât împreună cu pasagerul care îl însoţea, bărbatul în vârstă de 57 de ani, şi l-au lovit în mod repetat cu un obiect contondent pe celălalt şofer în zona capului, toracelui şi membrelor, după care ar fi părăsit locul incidentului”, se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ.

În scurt timp de la sesizarea efectuată prin apel 112, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Miercurea Sibiului i-au depistat pe cei doi presupuşi agresori pe raza localităţii Jina.

Angajat al Consulatului Ungariei, mort într-un grav accident, pe autostrada Timișoara–Lugoj. Un camion plin cu bușteni a intrat pe contrasens – FOTO 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here