Ministerul Finanțelor anunță o schimbare pentru românii cu credite Prima Casă / Noua Casă. Pentru cererile de refinanțare, aceștia vor trebui să primească acord de la Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM). 

”Ai o cerere de refinanțare a creditului contractat prin Prima Casă / Noua Casă?

Din 7 iunie, Ministerul Finanțelor a desemnat Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM) ca instituție semnatară”, anunță Ministerul Finanțelor. 

Iar românii cu credite care au depus cereri începând cu luna aprilie și până în prezent nu vor mai avea nevoie de acordul Ministerului. 

”Dacă ești printre cei 3000 care au depus cereri în perioada 05.04.2024 – 06.06.2024, trebuie să știi că acordul de refinanțare este emis de drept, nemaifiind necesar acordul Ministerului.

Cum să plătești cât mai puțin la bancă pentru un credit ipotecar. De ce anume trebuie să ții cont

Ministerul Finanțelor rămâne instituția abilitată să-și exprime acordul pentru înstrăinarea unui imobil contractat prin Programul Prima Casă”, scriu reprezentanții Ministrului Finanțelor pe o rețea socială. 

Programul Prima Casă / Noua Casă 

Programul “Noua Casa” este un program guvernamental care are ca obiectiv facilitarea accesului persoanelor fizice la achiziția unei locuințe prin contractarea de credite garantate de stat.

Beneficiarii pot achiziționa în cadrul programului următoarele tipuri de locuințe:

a) locuințe noi, destinate achiziționării, inclusiv cele construite prin programele derulate de Agenția Națională pentru Locuințe, pentru care documentele de recepție la terminarea lucrărilor de construcții noi s-au semnat cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat;

b) locuințe consolidate, destinate achiziționării, pentru care documentele de recepție la terminarea lucrărilor de intervenție în vederea consolidării și/sau reducerii riscului seismic s-au semnat cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat;

c) alte categorii de locuințe, recepționate la terminarea lucrărilor de construcții noi sau de intervenție în vederea consolidării și/sau reducerii riscului seismic, după caz, cu mai mult de 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat.

Garanțiile acordate în cadrul Programului sunt garanții în numele și în cont stat, iar procentul de garantare se aplică în funcție de categoria de locuință.

Pentru anul 2024, plafonul alocat programului Noua Casă va fi în valoare de 1 miliard lei.

Culmea creditării: A garantat împrumutul ipotecar cu casa deja vândută din anul 2014! 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here