Reprezentanții Școlii de Agenți de Poliție ‘Vasile Lascăr’ Câmpina anunță, vineri, în contextul incidentului de miercuri seară, când o bucată de tencuială s-a desprins de pe tavanul unui dormitor în care sunt cazați elevi ai unității, că pe mai multe tavane au fost depistate urme de lovituri care pot proveni de la o coadă de mătură. 

‘În revenire la comunicatul privind incidentul din seara de 29.01.2025, în urma verificărilor efectuate de personalul școlii, s-a constatat că în câteva dormitoare din spațiile de cazare sunt urme de lovituri pe tavane, produse de un corp cu diametrul de aproximativ 3 cm (posibil coadă de mătură). Aceste lovituri au fost aplicate de elevii din aceste dormitoare, deranjați de zgomotul produs de colegii lor de la nivelul superior. Nu putem preciza cu exactitate când au fost produse aceste urme, dar este posibil ca o astfel de lovitură să fi declanșat desprinderea tencuielii’, se arată într-un comunicat postat pe site-ul oficial al instituției.Potrivit sursei citate, conducerea școlii continuă verificările în acest caz.’De la începutul anului, desfășurăm activități de reparare și reamenajare a acestor spații de cazare, urmând ca, până la sfârșitul acestui an, toate dormitoarele să fie renovate’, mai precizează sursa citată.O bucată de tencuială s-a desprins de pe tavanul unui dormitor în care sunt cazați elevi ai Școlii de Agenți de Poliție ‘Vasile Lascăr’ Câmpina, reprezentanții unității arătând că nicio persoană nu a fost rănită, în timp ce Sindicatul Europol susține că acea bucată ar fi căzut ‘în capul’ unui elev.Incidentul a avut loc miercuri seară, zona fiind ulterior reparată.’Nu a căzut pe nimeni, a căzut între paturi. Ei s-au speriat. Deci nu a căzut în capul nimănui, nu există nicio urmă de rană. Pe culoarul dintre paturi a căzut o parte din tencuială, dar, dacă observați, este spre picioarele patului, iar ei erau în picioare pentru că nu dormeau, erau prezenți în cameră când s-a întâmplat, dar nu dormeau’, a declarat, vineri, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al instituției, Beatrice Melincianu.

O polițistă de 23 de ani MURIT într-un accident grav produs în județul Botoșani. Mașina cu care se deplasa a fost lovită în plinÎn camera respectivă nu au fost realizate lucrări recent.’Lucrările acestea se fac ori de câte ori apar probleme, pentru că aceste cămine nu au mai intrat într-un proces de reparație major întrucât am avut permanent elevi în școală. (…) Nu (nu au fost infiltrații – n.r.), băile sunt departe de dormitoare, dormitoarele nu au sursă de apă. Nu știu să vă explic care a fost fenomenul, s-a desprins pur și simplu’, a mai spus Melincianu.Conform datelor comunicate pe pagina de Facebook a școlii, reparațiile au fost deja efectuate.

Ironiile Europol

Sindicatul Europol a acuzat în mediul online că acest incident este rezultatul lucrărilor făcute de „firme de casă”.  

„Renovări de unică folosinţă la Şcoala de Poliţie Vasile Lascăr Câmpina. I-a căzut tavanul în cap unui elev în timp ce se pregătea să doarmă. Blestemul firmelor de casă, care câştigă contracte publice susţinute de politicieni, ne urmăreşte la tot pasul”, scriu sindicaliştii de la Europol, pe Facebook.

Aceştia sunt ironici în urma incidentului, adăugând că „elevii urmează să primească în viitor căşti de protecţie, pentru a ne asigura că puţinii tineri care îşi mai doresc o carieră de poliţist vor absolvi teferi şi nevătămaţi instituţiile de învăţământ ale MAI”.

Un cunoscut sportiv acuză o polițistă de la Serviciul Permise și Înmatriculări Auto Suceava că l-a BRUSCAT. Copilul bărbatului, martor la întreaga scenă VIDEO

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here