Dacă cineva te-ar întreba care este cel mai periculos animal din lume, ce-ai răspunde? Rechinul? Crocodilul? Nu-i așa că te-ai gândit la creaturi fioroase și cu dinți mari și ascuțiti? Ei bine, credeți sau nu, o banală insectă, țânțarul este vinovată de moartea unui segment important din populația globului.
Numărul cazurilor de febră denga şi al altor boli asociate ţânţarilor înregistrează creşteri în Europa, schimbările climatice creând condiţii mai favorabile pentru răspândirea speciilor invazive, a avertizat marţi Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor.
„Europa constată deja că schimbările climatice creează condiţii mai favorabile pentru răspândirea ţânţarilor invazivi în zone care erau în trecut scutite şi, totodată, infectarea unui număr tot mai mare de persoane cu maladii precum febra denga’, a spus Andrea Ammon, directoarea ECDC.
Iată ce boli pot transmite țânțarii: MALARIA
Malaria este de departe cel mai devastator virus purtat de țânțari. Organizația Mondială a Sănătății a emis un comunicat în care s-a estimat că în 2015, 438 000 de oameni au murit de malarie, majoritatea fiind copii mici în Africa. În timp ce malaria nu este considerată o amenințare majoră în țările occidentale, ea rămâne o preocupare majoră pentru călătorii care vizitează Africa și Asia de Sud.
Febra este un simptom major al malariei, care include frisoane, mișcări musculare, oboseală, dureri de cap și greață. Simptomele apar, de obicei, în decurs de 10-28 zile de la mușcătură de un țânțar care transportă malarie. Datorită pierderii globulelor roșii din sânge, o infecție a malariei poate duce la insuficiență renală, convulsii, comă sau moarte dacă nu este tratată prompt.
FEBRA DENGUE
Febra dengue este transmisă prin țânțarii Aedes aegypti și Aedes albopictus. Această boală se manifestă prin febră ridicată, dureri de cap, dureri severe de articulații și mușchi, erupții cutanate și sângerări. Dengue poate evolua în febră hemoragică, care este o formă severă și poate fi fatală. În cazuri rare, febra dengue poate evolua către forme mai severe precum febra hemoragică dengue și sindromul de șoc dengue, care sunt considerate urgențe medicale. Aceste forme severe includ simptome precum: sângerări severe, scăderea bruscă a tensiunii arteriale, leziuni severe ale organelor interne.
VIRUSUL WEST NILE
Virusul Nilului de Vest a fost identificat pentru prima dată în regiunea din vestul Nilului din Uganda în 1937, dar a intrat în atenția țărilor occidentale în ultimii ani. În 2012, Statele Unite au avut una dintre cele mai grave epidemii ale acestui virus, 286 persoane infectate murind de virusul West Nile.
Virusul West Nile provoacă o boală letală neurologică la om. Cea mai mare preocupare a oamenilor de știință cu privire la acest virus este faptul că 80% dintre oamenii infectați nu prezintă simptome. Ceea ce-l face greu de diagnosticat. Nu există deocamdată un vaccin împotriva acestui virus.
Citește continuarea aici