Se pregătesc remanieri în Guvern! Bomba a fost aruncată de Vasile Dîncu, unul dintre liderii PSD apropiați de Marcel Ciolacu, care a spus că premierul este prea blând cu miniștrii săi și că din toamnă o parte dintre aceștia ar putea fi demiși. Deja se face evaluarea miniștrilor, iar până în luna septembrie premierul ar trebui să ia o decizie.  

„De regulă, vara, în vacanță, se fac evaluări, este mai mult timp, și în septembrie se discută despre activitatea miniștrilor. Noi avem, și noi, și partenerii noștri liberali, cu siguranță că la începutul lui septembrie avem întâlniri cu grupurile parlamentare, cu Guvernul, în care se fac analize nu numai la activitatea parlamentară, dar și la activitatea Guvernului, se fac programul legislativ și programul executiv pentru toamnă (…). Este foarte blând cu miniștrii, din când în când îi atenționează, ar putea să fie chiar mai dur, dar cu siguranță că s-ar putea să vedem în această toamnă și remanieri”, a declarat Vasile Dîncu, la un post TV.

Referitor la alegerile prezidențiale, senatorul PSD spune că pe 24 august, după congresul PSD, partidul va anunța clar cine este candidatul: „Sigur că în acest moment probabil că Marcel Ciolacu are o strategie foarte bine pusă la punct și va anunța la momentul potrivit dacă va candida sau dacă nu va candida și care este candidatul pe care noi îl susținem, dar asta o s-o discutăm într-un moment politic foarte bine definit, congresul nostru”.

Marcel Ciolacu a decis să candideze pentru un nou mandat de preşedinte al Partidului Social Democrat 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here