„La aproape zece ani de când a intrat în proces de retehnologizare, grupul energetic numărul 5 Rovinari, din cadrul Complexului Energetic Oltenia, este gata să fie pus în funcțiune și conectat la Sistemul Energetic Național. 330MW producție în bandă, pe bază de cărbune pentru energia României, care trebuie să fie sigură, accesibilă și competitivă, și verde”, anunță Sebastian Burduja, ministrul Energiei.
Pariul liberalilor la guvernare, investițiile, continuă să aducă plus valoare, așa cum precizează liberalul.
„Acest proiect a costat peste 100 de milioane de euro și a necesitat un efort uman greu de cuantificat. Vorbim, probabil, despre una dintre cele mai complexe lucrări efectuate în infrastructura sistemului energetic din România. S-au efectuat toate lucrările necesare pentru conformare la cerințele de mediu (conform celor mai stricte standarde la nivel european): instalație de desprăfuire electrostatică, instalație de desulfurare a gazelor de ardere, instalații de evacuare în sistem slam dens, instalație de denoxare a gazelor de ardere. Lucrările de reabilitare și modernizare au fost realizate de către firme terțe și personal propriu, sub coordonarea specialistilor din cadrul S.E.Rovinari“.
La acest grup se preconizează costuri de funcționare comparabile cu cele ale grupurilor pe gaze, grație lucrărilor realizate.
Despre faptul că această investiție extrem de important în sistemul energetic a luat 10 ani, liberalul afirmă că România trebuie să accelereze procesul de extindere și modernizare a infrastructurii energetice: “Timpul nu are răbdare, problemele le știm, nu doar pentru România, ci pentru cea mai mare parte a Europei. Suntem un actor central în Europa și depinde doar de noi să ne întărim această poziție.“
Ministrul subliniază că a trecut în ultimul an rapid de la discuții teoretice despre securitate și independență energetică, la acțiuni concrete, care înseamnă susținerea pe scară largă a investițiilor în acest sector.
“Am mai spus-o și o repet: sunt zeci de ani în care s-au făcut prea puține pentru sectorul energetic, iar astăzi plătim cu toții costurile. Vestea bună este că efectele investițiilor din ultimii ani încep să se vadă. Energie pentru o nouă Românie!“