Canicula extremă a generat o secetă severă, multe dintre micile localități ale României fiind grav afectate de lipsa apei, în general, dar a celei potabile, în special. 

Administraţia Naţională (AN) Apele Române anunţă, miercuri, că furnizarea apei este restricţionată în 290 de localităţi, cele mai mari probleme fiind înregistrate în judeţele Botoşani, Vaslui, Neamţ, Iaşi şi Vrancea.

”Continuăm să stocăm apa în principalele 40 de lacuri de acumulare astfel încât acesta să fie în jurul valorii de 77% (faţă de cât este în prezent de 80%). Ne concentrăm eforturile în direcţia optimizării volumelor de apă astfel apa de băut să ajungă la toţi beneficiarii care se alimentează din sursele de apă de suprafaţă. Monitorizăm atât modul de alocare a resurselor de apă, cât şi aplicarea Planurilor de restricţii fiind în continuare 290 de localităţi în sistem centralizat unde apa este furnizată cu restricţii şi alte 239 fântâni secate, cele mai afectate localităţi fiind cele din judeţele Botoşani, Vaslui, Neamţ, Iaşi şi Vrancea”, a transmis, miercuri, AN Apele Române.

Instituţia precizează că planuri de restricţii în această perioadă deficitară sunt întocmite pentru fiecare tronson de râu în cazul utilizatorilor ale căror capacităţi de exploatare ale resursei de apă sunt diminuate, în funcţie de specificul activităţii acestora şi al economiei în ansamblu.

”Găsirea celor mai bune soluţii de împărţire judicioasă şi raţională a apei va depinde de modul de colaborare între tinstituţii, inclusiv schimbul de date, priorotatea absolută fiind asigurarea resurselor de apă pentru populaţie. La nivel local şi naţional, vorbim despre dialogul permanent între utilizatorii de apă – în special serviciile de utilităţi de apă şi canalizare, energie, agricultură şi industrie – printr-o abordare integrată a managementului resurselor de apă şi să promoveze o economie circulară”, a mai transmis instituţia.

Ghid de economisire a apei

Aceasta prezintă şi un Ghid de economisire a apei, care poate fi aplicat de către fiecare consumator:

Verificarea periodică a instalaţiei de apă din locuinţă, a vaselor de toaletă şi a oricăror altor mijloace de consum apă astfel încât să fie în stare bună de funcţionare, iar dacă se constată defecţiuni să fie reparate în regim de urgenţă;Folosirea raţională a apei la baie şi bucătărie fără a lăsa robinetul să curgă nejustificat (fără a face operaţiuni de spălare);Folosirea, pe cât posibil, a fântânilor pentru udarea grădinilor sau folosirea unui sistem de irigare care minimizează consumul de apă (ex: prin picurare);Refolosirea apei în care se spală legumele şi fructele pentru udarea plantelor;Întreţinerea permanentă a piscinelor pe tot sezonul de vară pentru evitarea golirii şi reumplerii acestora;Montarea economizoarelor de apă la robinete;Utilizarea maşinilor de spălat (rufe şi vase) în perioadele din zi când este consum mic de apă;Folosirea/înmagazinarea apei din precipitaţii;Adâncirea/denisiparea fântânilor/forajelor.

 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here