Chiar acum au începul negocierile cruciale pentru veniturile românilor. Liderii PNL, PSD și UDMR merg la Vila Lac, ca să discute pe programul de guvernare care va fi lansat odată cu învestirea lui Marcel Ciolacu în funcția de premier. Și pentru că se apropie campania electorală, social-democrații și liberalii se bat în măsuri sociale, trecute momentan doar pe hârtie. În timp ce PSD promite că niciun salariu nu va fi mai mic de 500 de euro la finalul anului viitor, liberalii vin cu promisiuni fiscale, precum neimpozitarea celui de-al doilea loc de muncă. Despre ce este vorba ne spune jurnalistul Realitatea PLUS, Alexandra Alexandrescu, ea urmareste toate jocurile politice din culisele rotativei.  

 CE ÎȘI ASUMĂ GUVERNAREA PSD-inflație de 8% în septembrie-creșterea puterii de cumpărare-datoria publică sub 46% în 2024-10% din PIB pentru investiții-spriin pentru companiile care produc în RomâniaSURSA: document PSD

CE ÎȘI ASUMĂ GUVERNAREA PSD:ianuarie 2025:- niciun salariat cu normă întreagă și un copil în întreținere nu va câștiga mai puțin de 500 euro net lunar-niciun tânăr cu vârsta de 25 de ani, angahat cu normă întreagă, nu va câștiga mai puțin de 500 euro net lunar-peste 1,5 milioane contracte individuale de muncă, renumerate cu peste 1.000 euro netSURSA: document PSDCE ÎȘI ASUMĂ GUVERNAREA PSD:-taxă de 1% din cifra de afaceri pentru companiile mari-fără cumul de pensii speciale- supraimpozitarea veniturilor mai mari decât indemnizația președintelui-introducerea impozitului progresiv-reducerea numărului de ministere și secretari de stat-fără pensionari speciali angajați în GuvernSURSA: Realitatea PLUSCU CE VINE PNL LA NOUL PROGRAM DE GUVERNARE-0% contribuții sociale pentru al doilea loc de muncă-eliminarea CAS pentru part-time-reducerea progresivă a contribuțiilor sociale pe salarii-toate pensiile pe contributivitate-neimpozitarea pensiilor mai mici de 3.000 leiSURSA: Realitatea PLUSCU CE VINE PNL LA NOUL PROGRAM DE GUVERNARE:-eliminarea scutirilor fiscale în IT și construcții-reforma taxării proprietății-menținerea ajutoarelor sociale în energie-menținerea voucherelor de 50 de euro pentru alimente-pact de neagresiune între partide-pact de necolaborare cu AUR

SURSA: Realitatea PLUS 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here