Guvernul va aproba, în şedinţa de astăzi, prin hotărâre, lista unităţilor sanitare în cadrul cărora se organizează centre de sănătate mintală şi pentru prevenirea adicţiilor.
Potrivit proiectului de hotărâre, respectivele centre se constituite prin reorganizarea centrelor de sănătate mintală din cadrul spitalelor publice prin preluarea atribuţiilor aferente centrelor, personalului contractual, a posturilor aferente şi a patrimoniului centrelor de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog, regionale şi judeţene din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog.
„În acest sens, în cadrul unităţilor sanitare subordonate Ministerului Sănătăţii, respectiv a celor subordonate autorităţilor administraţiei publice locale va fi preluat un număr de 72 de posturi, precum şi personalul contractual încadrat. De asemenea, centrele de sănătate mintală din cadrul unităţilor sanitare care preiau centrele de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog se vor reorganiza în centre de sănătate mintală şi pentru prevenirea adicţiilor conform articolului 2 alineat (1) din OUG nr. 147/2024”, se arată în nota de fundamentare.
De asemenea, Executivul va aproba, prin hotărâre, acordarea biletelor de tratament balnear, pentru anul 2025, prin sistemul organizat şi administrat de Casa Naţională de Pensii Publice.
„În Legea nr. 10/2025 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2025 s-au prevăzut sumele cu această destinaţie (…) în valoare de 400.000 mii lei. Astfel, din această sumă vor fi asigurate maximun 60.420 de bilete de tratament balnear, repartizate pe maximum 19 serii în unităţile de tratament balnear proprietate a Casei Naţionale de Pensii Publice, iar diferenţa de bilete se va stabili în urma încheierii unor contracte subsecvente de prestări servicii cu alte unităţi de profil în baza acordurilor cadru de servicii de tratament balnear, cazare şi masă atribuite în anul 2024 pentru perioada 2024 – 2025, cu respectarea prevederilor Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice”, conform notei de fundamentare.
Tot în şedinţa de astăzi va fi aprobat şi un proiect de hotărâre pentru repartizarea pe unităţi/subdiviziuni administrativ teritoriale şi pe unităţi de învăţământ a sumei prevăzute în Legea bugetului de stat pe anul 2025 pentru finanţarea Programului naţional „Masă sănătoasă”.
Executivvul va aproba, tot prin hotărâre, un sprijin financiar de urgenţă în agricultură pentru sectorul de creştere a ovinelor/caprinelor, afectat de fenomene climatice nefavorabile.
În analiza Guvernului se vor afla şi două proiecte de hotărâre privind stabilirea bugetului şi măsurile organizatorice pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor pentru preşedintele României din anul 2025.
Va fi aprobat şi un memorandum având ca temă promovarea de către România a propunerii de document comun de poziţie privind aspectele bugetare aferente Politicii de Coeziune post-2027 în cadrul Grupului „Prietenii Coeziunii”.