Consiliul Politic Naţional al PNL se va reuni duminică în şedinţă, de la ora 18,00, întâlnire care se va desfăşura online, anunţă Biroul de presă al PNL.
“Astăzi, începând cu ora 18,00, va avea loc Consiliul Politic Naţional al PNL (în format online)”, se arată în anunţul transmis presei.
Pe 21 martie, Biroul Politic Naţional al PNL a validat candidaţii liberali de pe lista comună PSD-PNL pentru europarlamentare.
Cu această ocazie, preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunţat că va fi convocat pentru duminică Consiliul Naţional.
”Am aprobat convocarea în şedinţă de urgenţă a Consiliului Naţional pe 24 martie astfel încât să validăm constituirea alianţei electorale şi să finalizăm procedura de fuziune prin absorbţie cu ALDE”, a precizat atunci Nicolae Ciucă.