Pacienţii din spitalele ilfovene vor face şedinţe de terapie cu câini, care le vor aduce beneficii fizice şi emoţionale şi le vor accelera procesul de vindecare, prin proiectul “HAM grijă de tine!”, implementat de Consiliul Judeţean (CJ) Ilfov, prin Biroul Protecţia Animalelor, în colaborare cu Asociaţia Clubul Câinilor Utilitari.
Câinii de terapie vor merge periodic la pacienţii de la Spitalul Judeţean Ilfov, Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie Buftea şi Spitalul de Psihiatrie “Eftimie Diamandescu”, anunță CJ Ilfov. O şedinţă de terapie asistată de animale durează în medie o oră. Câinii sunt special antrenaţi şi evaluaţi des. Mulţi dintre câinii folosiţi pentru terapie sunt salvaţi de pe străzi.
În judeţul Ilfov, o iniţiativă similară a avut loc la Spitalul de Psihiatrie “Eftimie Diamandescu”, unde împreună cu Asociaţia Animal Partners and Friends reprezentanţii unităţii medicale au reuşit să implementeze programe de terapie care au implicat, printre altele, interacţiunea om-câine.
Hilde Tudora, şef Birou Protecţia Animalelor, a punctat că acest proiect a fost preluat de peste hotare şi că în multe state câinii de terapie sunt parte integrantă a tratamentului medical. “Nu trebuie să ne fie ruşine să ne uităm la alţii cum fac şi să preluăm şi noi. E ceva complet normal. Toată lumea a primit această idee cu entuziasm, nu e nicio implicare financiară. Practic, nu ne costă nimic să facem bine”, a spus Hilde Tudora.
La rândul său, Luciana Manole, psiholog la Clubul Câinilor Utilitari, a declarat că terapia asistată de animale reduce stresul şi anxietatea, îmbunătăţeşte starea de spirit, creşte stima de sine, îmbunătăţeşte abilităţile sociale, reduce sentimentul de izolare şi ajută oamenii să se concentreze mai bine.