Șeful armatei din Kenya a murit într-un accident de elicopter. În aparatul de zbor se mai aflau încă 11 militari. Elicopterul s-a prăbușit în vestul țării. Generalul Francis Omondi Ogolla a murit după ce un elicopter militar s-a prăbușit în vestul țării, a anunțat președintele din Kenya, William Ruto. Generalul Ogolla se afla în elicopter alături de alți 11 militari. Doar doi oameni au supraviețuit.
Elicopterul s-a prăbușit în Rift Valley din Kenya, în vestul țării, și a luat foc. Echipe de salvare și recuperare au fost trimise la locul accidentului.
Președintele Ruto a convocat o ședință urgentă a consiliului de securitate al țării.
Datele inițiale arătau așa:Un elicopter militar kenyan s-a prăbuşit joi în vestul ţării; cinci soldaţi aflaţi la bord şi-au pierdut viaţa, a declarat o sursă din poliţie a agenţiei Reuters, adăugând sub rezerva anonimatului că alţi trei militari au fost răniţi şi sunt acum spitalizaţi.