Președintele Casei Naționale de Pensii Daniel Baciu vine în exclusivitate în platourile Realitatea PLUS și clarifică situația pensiilor din anul ce urmează. Acesta anunță că toate pensiile vor crește de abia din luna ianuarie din cauza haosului provocat de recalculări.  

“Mecanismul este foarte simplu. Exact spuneam că în funcție de istoricul profesional al fiecărui pensionar există acest număr de puncte și în funcție de avantajele și beneficiile care le-a avut în decursul mai multor legi care s-au aplicat în ultimii 20 de ani, există aceste diferențe între pensionari. 

Pensiile sub 3000 de lei nu se mai IMPOZITEAZĂ. Anunț făcut în premieră la Realitatea Plus de ministrul Muncii. Măsura se aplică și pentru militari

Toate pensiile vor crește numai în luna ianuarie, pentru că am avut creșteri și în decursul anului și în luna septembrie, nu se va mai întâmpla lucrul acesta. Toate pensiile vor crește în luna ianuarie, unde se aplică rata inflației în procent de 100%, deci e un indicator foarte clar predictibil care este comunicat de către Institutul Național de Statistică, la care se mai adaugă și încă 50% din creșterea economică care se reflectă prin câștigul salarial mediu brut pe economie”, a declarat Daniel Baciu, luni seara, în exclusivitate la Realitatea PLUS. 

Documentul OFICIAL care atestă că pensia nu scade după recalculare. Ce au transmis șefii de la Muncă și de Pensii -DOCUMENT 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here