Șeful CFR Călători face declarații șocante la o lună după accidentul mortal din Gara Galați. Traian Preoteasa cochetează cu politica în timp ce tragediile se țin lanț la compania pe care o conduce. Țintește cel mai important post din Ministerul Transporturilor. 

Directorul companiei naționale Căile Ferate Române – Traian Preoteasa declară că se gândește serios să intre în politică și să candideze pentru funcția de ministru. În tot acest timp, se spală pe mâini și lasă toată responsabilitatea tragediei pe umerii mecanicului de locomotivă. 

„Vom vedea ce s-a întâmplat la Galați, dacă mecanicul ar fi putut să facă mai mult, dacă locomotiva avea probleme. V-am zis, deci, locomotiva a ieșit din depou cu toate… verificările s-au făcut static. Nu sunt aceleași probe”, a declarat Traian Preoteasa, joi, în conferință de presă, relatează Realitatea PLUS.

Întrebat dacă va mai fi pe lista pentru funcția de director general al companiei CFR Călători, Traian Preoteasa a spus „cu siguranță, nu știu daca mă ia cineva în serios, dar eu vreau”.

Actualul director general al CFR nu a exclus o funcție de ministru.

„(Ministru) de orice, vreau și la sport, am fpcut forbal. Nu vreau să fac glume. Până acum ceva timp excludeam din start orice activitate politică. S-ar putea să mă răzgândesc, daca vreun partid are nevoie de mine, de experiență, voi sta de vorbă, dar nu este obligatoriu”, a explicat Preoteasa după ce a fost întrebat de jurnaliști dacă își dorește un post de ministru, potrivit Realitatea PLUS.

Traian Preoteasa se află la conducerea CFR Călători din septembrie 2021.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here