Şeful CJ Iaşi, Costel Alexe, a semnat contractul pentru proiectarea centurii uşoare a Iaşiului: Prin acest acest proiect vom reabilita şi moderniza aproximativ 73 de kilometri de drumuri

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a semnat, luni, contractul pentru serviciile de proiectare a viitoarei centuri uşoare de ocolire a muncipiului Iaşi, valoarea contractului fiind de 4,527 milioane de lei fără TVA. Contractul încheiat de conducerea CJ Iaşi cu firma câştigătoare a licitaţiei a fost semnat în prezenţa primarilor din cele 10 comune din zona metropolitană care urmează să fie străbătute de şoseaua ocolitoare. Serviciile de proiectare presupun, între altele, realizarea, într-un interval de cinci luni, a studiului de fezabilitate, a proiectului tehnic, dar şi a detaliilor de execuţie. Timp de 24 de luni se va asigura apoi asistenţă tehnică pe timpul execuţiei lucrărilor. “În 2024-2025 vom avea o Centură uşoară de ocolire a municipiului Iaşi. Practic, prin acest acest proiect vom reabilita şi moderniza aproximativ 73 de kilometri de drumuri, care vor asigura o mai bună mobilitate locuitorilor şi vor aduce dezvoltare economică. Împreună cu proiectantul, vrem să identificăm posibilitatea ca prin anumite sectoare de drum să nu mai traversăm intravilanul localităţilor. Pe lângă beneficiile aduse comunităţilor din zona metropolitană, Centura uşoară va contribui la fluidizarea traficului în municipiul Iaşi şi implicit va avea un impact pozitiv asupra calităţii aerului”, a declarat preşedintele CJ Iaşi, Costel Alexe. Centura uşoară de ocolire a municipiului lasi se va suprapune pe mai multe sectoare de drumuri judeţene şi comunale: DJ 248B Vânători – Leţcani în lungime de 16,32 km, DC 26B Leţcani – Voineşti în lungime de 16,573 km, DJ 248A Voineşti în lungime de 2,21 km, DJ 248F Voineşti – Mânjeşti – Budeşti în lungime de 6,007 km, DJ 248C Budeşti – Piciorul Lupului – Ciurea în lungime de 10,486 km; DJ 248D Ciurea – Bârnova – Tomeşti – Holboca în lungime de 19,069 km, DJ 249 A Limita Mun. laşi – Holboca (intersecţia DJ 248D) în lungime de 2,415 km. Finanţarea pentru documentaţiile tehnico – economice ale viitoarei Centuri uşoare de ocolire a municipiului Iaşi a fost obţinută în parteneriat cu Agenţia de Dezvoltare Regională Nord Est prin Programul Operaţional Asistenţă Tehnică (POAT) 2014-2020.       Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here