Şeful CJ Iaşi, Costel Alexe: Nu pot să înţeleg de ce, după un an şi ceva de când a început pandemia, încă avem o reticenţă a medicilor de familie în privinţa vaccinării. Populaţia ce să mai înţeleagă?

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, susţine că nu înţelege de ce medicii de familie au o reticenţă în a se implica în campania de vaccinare, el arătând că, dacă personalul medical are dubii în privinţa vaccinării, atunci ce să mai înţeleagă populaţia. Costel Alexe a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că această campanie de vaccinare va fi una de succes atunci când preoţii şi medicii de familie se vor implica. “În acel moment, şi populaţia va înţelege cât de importantă este vaccinarea pentru fiecare dintre noi. Dacă la feţele bisericeşti mai poţi găsi o explicaţie, nu pot să înţeleg de ce, după un an şi ceva de când a început pandemia, încă avem o reticenţă mult peste cât ar trebui din partea cadrelor medicale. Adică dacă cadrele medicale au această reticenţă, ce să înţeleagă populaţia?”, a afirmat preşedintele CJ Iaşi, Costel Alexe. La rândul său, prefectul de Iaşi, Marian Grigoraş, a afirmat că vor exista întâlniri zonale cu medicii de familie din judeţ, la care vor participa şi primarii, reprezentanţii DSP, dar şi ai Casei Judeţene de Asigurări şi că speră ca un număr tot mai mare de medici de familie să se implice în campanie. Prefectul a dat exemplul comunei ieşene Ciurea, acolo unde medicii de familie colaborează eficient cu autorităţile locale, iar pacienţii i-au urmat în centrele de vaccinare. “Vom organiza şi caravane în judeţ, în aceste zile punem la punct detaliile”, a adăugat prefectul de Iaşi, Marian Grigoraş. Până luni, în judeţul Iaşi 129.717 de persoane au fost vaccinate cu două doze, numărul total de doze administrate fiind de peste 300.000. Numărul persoanelor care se vaccinează a scăzut în ultimele zile la Iaşi, mai puţin de o mie de oameni ajungând să se prezinte zilnic la centrele de vaccinare din judeţ pentru a li se administra prima doză.   Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here