Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Turk, este profund îngrijorat de direcţia SUA după instalarea administraţiei Trump la Casa Albă. El s-a referit la modificările radicale în politica internă şi externă făcute de SUA.
Şeful ONU pentru drepturile omului se declară profund îngrijorat de direcţia SUA în administraţia Trump. Şeful Naţiunilor Unite pentru drepturile omului şi-a exprimat luni îngrijorarea profundă cu privire la o „schimbare fundamentală de direcţie” a Statelor Unite sub preşedintele Donald Trump, avertizând că retorica conflictuală este folosită pentru a înşela şi polariza oamenii.
„Ne-am bucurat de sprijin bipartizan din partea SUA în ceea ce priveşte drepturile omului de-a lungul mai multor decenii… Acum sunt profund îngrijorat de schimbarea fundamentală de direcţie care are loc pe plan intern şi internaţional… Politicile menite să protejeze oamenii împotriva discriminării sunt acum etichetate drept discriminatorii…
Retorica este folosită pentru a distorsiona, a înşela şi a polariza. Acest lucru generează teamă şi anxietate în rândul multora”, a declarat Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Turk, într-un discurs în care nu a menţionat numele lui Trump, potrivit Reuters. Discursul lui Turk la Consiliul pentru Drepturile Omului de la Geneva reprezintă cel mai puternic mesaj al unui reprezentant ONU la adresa lui Trump.
Conform mediafax, de la preluarea mandatului, Trump a emis o serie de ordine care vizează desfiinţarea programelor de diversitate, echitate şi incluziune din guvernul federal şi din sectorul privat. Programele USAID au fost şi ele întrerupte timp de 90 de zile, în timp ce administraţia americană verifică dacă se aliniază cu politica „America First”. Oficiul pentru drepturile omului al ONU se confruntă de mult timp cu probleme de finanţare. Anul trecut, americanii au donat 35 de milioane de dolari, ceea ce a reprezentat aproximativ 15% din totalul contribuţiilor voluntare primite în 2024.