Autoritățile franceze au decis să ridice măsura arestării preventive a lui Pavel Durov, fondatorul platformei Telegram, care este cercetat pentru 12 infracțiuni legate de criminalitatea organizată. Durov urmează să fie transferat la Palatul de Justiție din Paris, unde ar putea fi inculpat, informează Le Figaro, citat de news.ro. 

Procurorii l-au acuzat pe Durov că nu a luat măsuri pentru a preveni distribuirea de conținut ilegal pe Telegram, rețea de socializare care are peste 900 de milioane de utilizatori. Compania respinge aceste acuzații. 

Pavel Durov, în vârstă de 39 de ani, a fost reținut sâmbătă seara pe aeroportul Le Bourget, în nordul Parisului, în baza unui mandat de căutare emis de autoritățile franceze. El era însoțit de garda sa de corp și de asistenta sa. Durov sosise din Baku, Azerbaidjan, și intenționa să petreacă cel puțin o noapte la Paris, unde plănuise o cină.

Potrivit publicației de investigații Le Canard enchaîné, Durov ar fi spus polițiștilor la momentul reținerii că avea o întâlnire programată la cină cu președintele Emmanuel Macron. Palatul Elysee a negat oficial acest lucru, un consilier precizând că „în acea seară, președintele a fost la Le Touquet”.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here