Senatul a adoptat, miercuri, în calitate de for legislativ decizional, proiectul de lege care reglementează desfășurarea pe timp de pace a misiunilor și operațiilor militare pe teritoriul statului român atunci când nu este instituită starea de urgență, de asediu de mobilizare ori de război.
S-au înregistrat 81 de voturi ‘pentru’, 12 ‘împotriva’ și două abțineri.Potrivit actului normativ, structurile desemnate din Armata României, în funcție de necesitățile operaționale, vor putea fi transferate, pentru perioade determinate de timp, sub diferite grade de autoritate, în relația cu comandantul forțelor armate străine care conduce o operație militară pe teritoriul statului român.