Fostul președinte al băncii Dacia Felix, Sever Mureșan, a fost internat în stare gravă într-un spital din Capitală, după ce a suferit un atac cerebral. Starea sa a dat semne că se îmbunătățește, dar în câteva zile, fostul bancher a intrat în comă. După ce a fost mutat între mai multe unități medicale din țară, familia l-a transferat de urgență în Franța, la intervenția ambasadorului francez la București.
Medicii din România au avut un pronostic extrem de rezervat, sub 1% șanse de supraviețuire. Bancherul avea septicemie și insuficiență multiplă de organe.
Familia a acuzat costurile uriașe din sistemul de sănătate privat, care au ajuns la 50.000 de euro și că medicii care l-au îngrijit au cerut 3.000 de euro pe zi. În acel moment, Sever Mureșan a fost mutat la un spital de stat, în comă.
După tratamentul din Franța, care a reușit să-i vindece infecția, fostul bancher s-a trezit.
Cunoscut pentru implicarea sa în devalizarea băncii Dacia Felix cu peste 300 de milioane de euro, Sever Mureșan a fost achitat de justiția română. El a primit o condamnare de 3 ani și 6 luni de la o instanța elvețiană.