Un bărbat de 73 de ani, din satul Mastacăn, comuna Dragomirești și-a pierdut viața într-un incendiu, după ce a fost surprins de focul de la resturile vegetale și coceni. 

Terminând de cules porumbul, bărbatul a vrut să curețe câmpul pentru viitoarele lucrări agricole. Nu a ținut cont de faptul că focul se putea extinde cu repeziciune din cauza vântului, ceea ce s-a și întâmplat. Pompierii l-au găsit carbonizat, în timp ce încercau să stingă incendiul. Cel mai probabil bărbatul a inhalat fumul și a căzut inconștient înainte ca flăcările să-l cuprindă.

„La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț (o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD TIM) și SVSU Dragomirești.

La sosirea pompierilor incendiul se manifesta la vegetația uscată și resturi de coceni de porumb. Din păcate, a fost identificat și un bărbat de aproximativ 73 de ani fără semne vitale, cu arsuri pe toată suprafața corpului.

Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului ce s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ trei hectare.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spații deschise”, informează căpitan Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

Pompierii reamintesc faptul că „arderea vegetației uscate este STRICT INTERZISĂ!!

Reamintim faptul că incendiile de vegetaţie uscată se pot propaga la locuinţe, anexe gospodăreşti, depozite de furaje, păduri etc., punând în pericol viața oamenilor și provocând pagube materiale.

De asemenea, arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este strict interzisă dacă nu se impune ca o măsură de carantină fitosanitară, iar în cazul realizării igienizării terenurilor prin ardere, este obligatorie obţinerea acceptului de la Agenţia pentru Protecţia Mediului și a permisului de lucru cu focul, impunându-se totodată, respectarea cu strictețe a măsurilor și regulilor de apărare împotriva incendiilor”.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here