Sfidare maximă din partea medicului care le punea pacienților stimulatoare cardiace extrase din cadavre! La câteva luni de la izbucnirea scandalului, Dan Tesloianu a divorțat și vrea ajutor de la stat ca să-și împartă averea uriașă.  

Medicul a cerut „ajutor public judiciar” în procesul de partaj cu nevasta. Cei doi au de împărțit o avere impresionantă: un apartament, două case, obiecte de artă în valoare de 50.000 de euro, dar și mai multe conturi în bancă. Instanța a acceptat parțial cererea făcută de Tesloianu și a stabilit că medicul va achita în rate o taxă de timbru de 15.000 de euro.

 

Pe de altă parte, bărbatul are alte zeci de bunuri puse sub sechestru. Polițiștii au ridicat de la domiciliul medicului aproape 120.000 de euro în numerar, peste 2.000 de dolari, 300 de franci elvețieni, dar și 36 de tablouri. În cazul în care se dovedește că la dobândirea unora dintre bunuri a contribuit și soția, obiectele vor fi scoase de sub sechestru pentru partaj. 

Dispozitive medicale luate de la cadavre și refolosite – practică folosită și la un alt spital din România! “Banii sau viața” – Emanuel

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here