Şi Jaqueline Cristian a ieşit din primul tur al calificărilor, la Wimbledon

Jaqueline Cristian, locul 153 WTA, a fost eliminată, miercuri, în primul tur al calificărilor pe tabloul principal al turneului de la Wimbledon, al treilea grand slam al anului. Ea fost învinsă, cu scorul de 5-7, 7-6 (1), 6-2, de Tereza Smitkova din Cehia, lcoul 487 WTA, dar fost numărul 57 mondial, după un meci care a durat două ore şi 17 minute. Cristian este a cincea jucătoare română care pierde în primul tur al calificărilor, după Irina Fetecău, Gabriela Talabă, Alexandra Dulgheru şi Gabriela Ruse. Până în acest moment, numai Monica Niculescu a trecut în manşa a doua. Mai este în competiţie doar Irina Bara, locul 113 WTA şi cap de serie numărul 9, care evoluează la ora transmiterii acestei ştiri cu spaniola Cristina Bucsa, locul 166 WTA. Învingătoarea din acest meci va evolua ori cu Mandy Minella din Luxemburg, locul 235 WTA, ori cu Katerina Bondarenko din Ucraina, locul 224 WTA. Accederea în turul al doilea al calificărilor este recompensată cu un premiu de 15.500 de lire sterline (18.000 de euro) şi cu 20 de puncte WTA. Jucătoarele eliminate în primul tur primesc câte 8.500 de lire sterline (10.000 de euro) şi două puncte WTA fiecare. Din România, direct acceptate pe tabloul principal feminin sunt Simona Halep, locul 3 WTA, Sorana Cîrstea, locul 45 WTA, Patricia Ţig, locul 61 WTA, Irina Camelia Begu, locul 79 WTA, Ana Bogdan, locul 92 WTA, şi Mihaela Buzărnescu, locul 161 WTA. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here