Europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan a declarat, marţi, în emisiunea Talk RealTimeNews de la Profit TV, că este foarte important ca în UE să avem producţii cât mai mari în acest an, din cauza războiului din Ucraina, în condiţiile în care atât Rusia cât şi Ucraina sunt mari exportatori de cereale, floarea soarelui, soia. El a mai arătat că, în privinţa resurselor energetice, ţările membre UE plătesc zilnic Rusiei 600 de milioane de euro pentru exportul de gaze, cărbune, petrol şi finanţează astfel maşinăria de război, el fiind de acord cu un embargo complet asupra acestor exporturi, care care nu este acceptat de toate ţările. Europarlamentarul PNL a declarat că atât Rusia cât şi Ucraina sunt mari exportatori de cereale, floarea soarelui, soia. ”Suntem siguri că Rusia va folosi aceste resurse alimentare ca armă politică, ajutând cu exporturi doar ţările care i-au susţinut în acest război declanşat în Ucraina”, a spus Siegfried Mureşan, precizând că ”nu ne vom putea baza pe exporturile din Rusia, iar exporturile din Ucraina nu vor veni nici ele, din cauza războiului”. ”Este foarte important ca în UE să avem producţii cât mai mari în acest an. Mesajul către premierul din România: produceţi cât mai mult”, a spus el. Siegfried Mureşan a mai afirmat că ”ţările membre UE plătesc zilnic Rusiei 600 de milioane de euro pentru exportul de gaze, cărbune, petrol, finanţând astfel maşinăria de război”. ”Trebuie să reducem aceste sume cât maim mult şi cât mai repede, eu aş fi de acord cu un embargo complet asupra acestor exporturi, dar unele ţări nu sunt de acord să împună acest embargo. Trebuie să găsim soluţii pentru alternative”, a explicat Mureşan. Despre statele dependente de aceste resurse ale Federaţiei Ruse, Siegfried Mureşan a spus că sunt statele care depind din punct de vedere al aprovizionării de Federaţia Rusă, precum Germania, Austria. ”Această dependenţă economică este dăunătoare în momentul de faţă, trebuie să achiziţionăm gaz din cât mai multe ţări. (..) Dependenţa de o singură ţară şi o singură cale de transport ne pune într-o situaţie slabă”, a mai spus europarlamentarul PNL. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].