Sindicaliştii din cadrul Federaţiei Sanitas s-au întâlnit, mircuri, cu preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii, Florica Cherecheş, pentru a discuta despre ”multitudinea de probleme” din domeniu. ”Având în vedere multitudinea de probleme semnalate de către membrii noştri de sindicat din sectorul de asistenţă socială la nivel naţional, astăzi, 12 mai 2021, a avut loc o nouă întâlnire a reprezentanţilor Federaţiei noastre cu preşedintele ANDPDCA”, au transmis, miercuri seară, reprezentanţii Sanitas. Aceştia au precizat care a fost agenda discuţiilor. Unul dintre subiectele abordate a fost acordarea stimulentului de risc conform Legii 82/2020 pentru personalul din asistenţa socială care a fost izolat la locul de muncă prin Ordonanţa Militară nr. 8 /2020. ”ANDPDCA susţine iniţiativa legislativă care prevede acordarea stimulentului de risc în valoare de 2500 de lei pentru personalul izolat în centre. În acest moment proiectul de lege se află la Camera Deputaţilor”, au transmis sindicaliştii. De asemenea, s-a discutat despre menţinerea actualelor prevederi legale referitoare la sistemul de salarizare şi sporuri. ”Procesul de elaborare a noii legi a salarizării este coordonat strict de către ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale. Preşedintele ANDPDCA cunoaşte faptul că se urmăreşte includerea sporurilor în salarii şi va veghea ca prin noul proiect de lege să nu se diminueze veniturile angajaţilor din sistemul de asistenţă social”, au mai transmis sindicaliştii. Sindicaliltii au abordat şi problema prorogării, până în anul 2025, a măsurilor stabilite prin O.U.G. nr. 69/2018 privind modificarea Legii 448/2006, referitoare la reorganizarea centrelor rezidenţiale pentru persoane cu dizabilităţi în centre de maxim 50 de beneficiari, datorită faptului că procesul e unul anevoios, iar în ultimii 2 ani liniile de finanţare pentru acest proces nu au fost active. ”Chestiuni de lămurit: Dacă structura de personal cuprinsă în notele de fundamentare ale noilor centre mai poate fi modificată ulterior emiterii avizelor de către ANDPDCA, în urma propunerii de restructurare a centrelor cu încadrarea în buget şi standardele de cost? Ordonanţa de urgenţă prin care se va dispune prorogarea termenului de restructurare al centrelor rezidenţiale pentru adulţi până în anul 2025 se află pe circuitul de avizare şi va fi adoptată de către Guvern în cursul acestui an. Conform acesteia, penalităţile aplicate la finanţarea DGASPC-urilor pe actualele standarde de cost, în cuantumul de 25% (aferente primului an), vor fi menţinute până în anul 2025, fără a se aplica următoarele etape de penalitate, cu condiţia ca proiectul de restructurare să fie avizat de către Autoritate. În situaţia unor modificări ale structurii de personal ulterior depunerii proiectului de restructurare este necesară reavizarea proiectului numai în situaţia în care aceste modificări sunt în discordanţă cu profilul nevoilor de îngrijire al unităţii aşa cum a fost el definit prin standardul de calitate. În situaţia unor modificări minore care respectă structura iniţială este suficientă o simplă notificare către Autoritate”, au mai precizat sindicaliştii. Un alt punct important al discuţiilor a fost audierea minorilor de către organul de urmărire penală. ”a. Să se realizeze în interval în timpul programulului normal de lucru şi nu noaptea. b. Însoţirea minorului de către reprezentantul DGASPC să se facă tot în acest interval intrucât acesta nu poate fi plătit sau compensat pentru munca pe timp de noapte, fiind funcţionar public. c. Încheierea unui protocol cu Ministerul Public referitor la cazurile de audiere ale minorilor”, au mai transmis sindicaliştii. Aceştia au abodat şi subiectul executării silite a sentinţei sau dispoziţiei în regim de urgenţă pentru a lua copilul din familie. ”a) Stabilirea clară a organului competent care să ducă la îndeplinire executarea sentinţei alături de funcţionarul public desemnat de DGASPC, Poliţia sau Jandarmeria. b) Să se încheie la nivel de Autoritate un protocol cu Jandarmeria sau Poliţia în acest sens. Pentru punctele 5 şi 6 ANDPDCA va iniţia demersuri către Ministerul Public pentru definirea unor metodologii clare de lucru. Acestea vor putea sta chiar la baza unui protocol încheiat între cele două instituţii”, a mai afirmat Federaţia Sanitas. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].