Curtea Constituţională a admis marţi, cu unanimitate de voturi, o excepţie de neconstituţionalitate ridicată de Avocatul Poporului legată de nişte prevederi din ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate. Astfel sintagma „în vârstă de până la 16 ani”, dintr-un articol referitor la „asiguraţii care au dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 16 ani” este neconstituţională. CCR argumentează că sintagma nu are nicio justificare obiectivă şi rezonabilă şi instuie o discriminare pe criteriul vârstei copilului cu afecţiuni grave, ceea ce încalcă Legea fundamentală. „În şedinţa din 20 aprilie 2021, Curtea Constituţională, în cadrul controlului legilor posterior promulgării, cu unanimitate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului şi a constatat că este neconstituţională sintagma „în vârstă de până la 16 ani” cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (1) ind.1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare. Dispoziţiile art.26 alin.(1) ind.1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, cu modificările şi completările ulterioare, au următorul cuprins: «În cazul copilului cu afecţiuni grave, asiguraţii au dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 16 ani.» Curtea a constatat că diferenţa de tratament juridic rezultată din sintagma «în vârstă de până la 16 ani» nu are nicio justificare obiectivă şi rezonabilă, instituind o discriminare pe criteriul vârstei copilului cu afecţiuni grave, ceea ce contravine atât prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, teza referitoare la interzicerea discriminării, cât şi prevederilor art.49 din Constituţie privind protecţia specială a copiilor. Întrucât este incidentă teza referitoare la interzicerea discriminării cuprinsă de art.16 alin.(1) din Constituţie, remediul constituţional specific îl reprezintă acordarea dreptului la concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav cu vârsta cuprinsă inclusiv între 16 şi 18 ani. Decizia este definitivă şi general obligatorie”, arată un comunicat de presă al CCR. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].