Sistemul educațional este în colaps, iar abandonul școlar a devenit un fenomen scăpat de sub control. Cifrele indică o adevărată catastrofă mai ales în mediul rural, unde ponderea elevilor care renunță la studii este de 3 ori mai mare decât cea la nivel național. Scăderile dramatice sunt puse pe fondul sărăciei. Declinul educației în România

România are cea mai mare rată a abandonului la nivel european. În ultimul raport pe țară, anul 2022-2023 a înregistrat cel mai mic număr de elevi din ultimul deceniu, cu 200.000 de tineri în minus față de 2014. Recordul este deținut de populația din mediul rural, unde numărul elevilor de gimnaziu a scăzut cu 33%, iar numărul liceenilor a fost cu 20% mai mic.

Sărăcia, motivul principal al abandonului școlar

În Gorj, școlile și liceele au solicitat bani din Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar.

„Este un program menit să combată abandonul școlar. Sunt școli care în urma analizelor făcute a reieșit că există riscul unui abandon școlar ridicat și sperăm noi ca prin toate aceste activități care sunt foarte diversificate să reușim combaterea și reducerea abandonului școlar.”, a declarat Mihai Istrate, inspector general Gorj.

Acest program are rolul de ai motiva pe tineri să nu renunțe la școală, oferindu-le facilități, precum transport, masa caldă sau excursii și subvenții pentru elevii din grupuri vulnerabile. 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here