Ralf Schumacher, fost pilot de Formula 1 și fratele mult mai titratului Michael, a făcut dezvăluirea vieții lui: este homosexual.
Fostul pilot de Formula 1 Ralf Schumacher, fratele lui Michael Schumacher, şi-a dezvăluit homosexualitatea într-o postare pe contul său de Instagram.
Fostul pilot de Formula 1 şi-a dezvăluit homosexualitatea postând pe reţelele de socializare o fotografie cu el şi partenerul său.
“Cel mai bun lucru în viaţă este să ai alături persoana potrivită care poate schimba totul”, a scris fostul pilot de curse, în vârstă de 49 de ani.
Divorţat de Cora Schumacher în 2015, după 14 ani de căsătorie, Ralf Schumacher are un fiu din această relaţie.
Fiul lui Ralf, David, a postat un mesaj ca răspuns la postarea de pe Instagram a tatălui său: “Sunt atât de fericit că ai găsit în sfârşit pe cineva cu care poţi spune cu adevărat că te simţi bine şi în siguranţă, fie că este un bărbat sau o femeie. Sunt alături de tine 100% tată şi îţi doresc tot binele din lume”.