Mai mult de jumătate dintre alegătorii din Republica Moldova care au votat la referendumul pentru modificarea Constituţiei s-au opus integrării europene a ţării, potrivit datelor preliminare prezentate de Comisia Electorală Centrală (CEC). 

După prelucrarea a peste 59% din procesele verbale (de la 1.312 secţii de votare din totalul de 2.219), a rezultat că peste 55% dintre alegători au spus “Nu” la referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, în timp ce peste 44% s-au pronunţat în favoarea parcursului european al ţării.Alegătorii au trebuit să răspundă la întrebarea: “Susţineţi modificarea Constituţiei în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”. Referendumul a fost iniţiat de Partidul Acţiune şi Solidaritate al preşedintelui în exerciţiu, Maia Sandu.

Ministerul Afacerilor Externe din Republica Moldova a informat mai devreme că, datorită numărului mare de alegători în aşteptare, o serie de birouri electorale din străinătate au decis prelungirea programului de activitate până la ora 23.00. În această situaţie au fost câte două secţii din Bucureşti şi Moscova şi una din Franţa.

MAE a emis o atenţionare de călătorie pentru Italia: Regiuni afectate de ploi abundente şi inundaţii severe

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here