Un șofer de TIR aflat la volan, în pragul comei alcoolice, a fost oprit pe Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva. Pentru că testul a indicat o alcoolemie uirașă, conducătorul auto a fost imediat reținut de polițiști.
Polițiștii din cadrul Biroului Poliție Autostrăzi A1 Râmnicu Vâlcea-Deva au oprit, pentru control, pe autostrada A1, la kilometrul 307, un TIR condus de un bărbat de 47 de ani, din localitatea Ghioroc, județul Arad, conform Mediafax.
În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,10 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice, rezultatul analizelor de laborator indicând o alcoolemie de 2.48 g/l alcool pur în sânge.
Polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore a șoferului, iar joi acesta va fi prezentat joi Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș, pentru dispunerea măsurilor legale.