A venit timpul ca România să iasă de sub jugul tiraniei ”Sistemului Paralel” de distrus vieți și destine omenești, spune senatorul AUR Sorin Lavric.
”În aceste zile, toți românii au avut ocazia să vadă cum ”Statul Paralel”, această construcție monstruoasă pusă la cale de Petrov (Băsescu) împreună cu locotenenții săi Coldea, Kovesi și o droaie de alți infractori cocoțați în funcții publice de mare putere și responsabilitate, își trăiește ultimele zvârcoliri înainte de a-și da obștescul sfârșit, marcând astfel încheierea uneia dintre cele mai negre perioade politice din istoria României de la căderea comunismului și până în prezent”, a declarat senatorul AUR, Sorin Lavric.
”Sub pretextul luptei anticorupție, impusă de reglementările privind aderarea României la Uniunea Europeană, acești măcelari de vieți omenești au hăituit și încătușat toți adversarii politici care au îndrăznit să critice și să conteste metodele abuzive prin care aceste personaje au încercat să conducă statul român, precum și orice om de afaceri, orice antreprenor care nu se prezenta în fața lor cu sacoșa cu bani pentru a le cumpăra bunăvoința și protecția.
Turnătorul Petrov, împreună cu Coldea, Dumbravă, Kovesi și toți cei care s-au aflat în fruntea ”Binomului”, toți cei care au participat la elaborarea celebrelor ”protocoale” de colaborarea dintre servicii și procuratură, niște veritabile acte de trădare națională, acestea fiind declarate ulterior neconstituționale de către judecătorii CCR, pe baza cărora s-au petrecut toate abuzurile, toate interceptările ilegale din dosare, toate încălcările de drepturi și libertăți, trebuie să dea socoteală în fața legii.
Partidul Alianța pentru Unirea Românilor va lupta cu toată forța pentru a elibera țara de sub stăpânirea acestor dihănii care au prăduit toate resursele economice ale patriei. Însă, pentru ca acest lucru să fie posibil este nevoie ca în acest an românii să vină în număr cât mai mare la vot. Este timpul ca România să iasă de sub jugul tiraniei acestui ”Sistem Paralel” de distrus vieți și destine omenești”, a mai spus senatorul Lavric.
Material realizat de S.C. DGI MULTIMEDIA DESIGN S.R.L. la comanda Partidului Alianța pentru Unirea Românilor – Alianța AUR, CMF 41240016