SpaceX a câştigat un contract de aproape 3 miliarde de dolari pentru construcţia viitorului modul lunar al NASA, învingând Blue Origin şi Dynetics

SpaceX, compania spaţială a lui Elon Musk, a câştigat un contract de aproape 3 miliarde de dolari pentru construcţia viitorului modul lunar cu echipaj uman al NASA, învingând Blue Origin, a lui Jeff Bezos, şi Dynetics, divizie a companiei Leidos, transmite CNBC. ”Este încă un pas, într-un grup incitant de paşi, care ne va duce la un sistem durabil de aselenizare umană pe Lună”, a declarat Kathy Lueders, liderul programului de zbor spaţial uman al NASA, în anunţul agenţiei. Contractul SpaceX are o valoare de 2,89 miliarde de dolari. Washington Post a raportat pentru prima dată despre victoria SpaceX. NASA a acordat anul trecut celor trei echipe contracte de 967 milioane de dolari şi contracte pe 10 luni, pentru a începe lucrul la conceptele de aselenizare, în cadrul programului său Human Landing Systems sau HLS. SpaceX a primit cea mai mică sumă dintre cele trei companii, 135 de milioane de dolari. Dynetics a primit 253 milioane dolari, iar Blue Origin a câştigat 579 milioane dolari. NASA era de aşteptat să aleagă două dintre cele trei echipe, iar decizia de a selecta doar SpaceX a venit ca o surpriză. Pentru programul HLS, compania lui Musk a oferit o variantă a rachetei sale Starship, prototipuri pe care SpaceX le-a testat la instalaţia sa de dezvoltare din Boca Chica, Texas. Compania a efectuat mai multe zboruri de testare de succes ale Starship, dar încercările de aterizare după ultimele patru zboruri la mare altitudine s-au încheiat cu o varietate de explozii. NASA a spus că astronauţii săi vor folosi Starship pentru a se transfera de pe nava spaţială Orion a agenţiei, atunci când capsula ajunge pe orbita lunară. HLS face parte din misiunea Artemis a NASA, de a aduce astronauţi pe Lună până în 2024. Misiunea a fost anunţată de administraţia preşedintelui Donald Trump. Secretarul de presă al preşedintelui Joe Biden a indicat că actuala administraţie se aşteaptă să continue cu Artemis. Compania spaţială a lui Bezos şi-a dezvăluit planurile de a construi un lander lunar cu echipaj în 2019, anunţând că va colabora cu giganţii din industrie Lockheed Martin, Northrop Grumman şi Draper în acest efort. Dynetics, deţinută de Leidos, a făcut echipă cu Sierra Nevada Corporation pentru conceptul său. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here