Scandal uriaș provocat de baronul penal Mircia Gutău. După ce zeci de oameni s-au strâns în fața primăriei din Râmnicu Vâlcea pentru a-și striga nemulțumirile, iar echipa Realitatea Plus a venit pentru a transmite în direct, edilul și-a trimis subordonații să împiedice acest lucru. Gutău a fost apoi invitat să-și expună în direct punctul de vedere, dar a încercat să o intimideze pe jurnalista Adriana Chițu. Iritarea lui Gutău este provocată de faptul că realizatoarea emisiunii Culisele Statului Paralel, Anca Alexandrescu, a dezvăluit modul în care edilul penal controlează orașul, prin intermediul întregii sale familii.
Într-o tentativă de a descuraja transmisiunea live, edilul Mircia Gutăi a susținut că protestul la adresa sa ar fi o răzbunare politică, evitând astfel să răspundă întrebărilor concrete privind așa-zisele sale realizăril.
Indignată de spectacolul penibil, jurnalista Anca Alexandrescu a intervenit în direct, pentru a devoala motive reale ale iritării lui Gutău.
“S-a comportat la fel ca miercuri seară.
Încearcă să intervină peste moderatori să-i intimideze, Este clar că pe acești oameni îi deranjează emisiunile în care noi îi devoalăm și arătăm adevărul, Juniorul Gutău construiește blocuri de zeci de milioane de euro în Râmnicu, cu ajutorul altui politician local. Am încercat să afla ce-i cu cele 3 poduri construite către cartierul unde are afaceri imobiliare fiul său sau unde fiica sa are o sală de evenimente. Zeci de oameni ne spun că sunt sufocați de familia Gutău, nu mișcă nimic în oraș fără el, până și actele se fac la notariatul doamnei Gutău. Eu voi merge cu dezvăluirile până la capăt, aștept noi documente. Comportamentul pe care l-a avut față de colega mea Adriana Chițu este descalificabil. Cred că ar trebui să depunem plângeri penale împotriva unor astfel de oameni, pentru că nu pot folosi instituții publice și politia din subordine ca să oprească presa”, a explicat Anca Alexandrescu.
Mircia Gutău este unul dintre cei mai influenți oameni din Râmnicu Vâlcea și se află la al patrulea mandat de primar al orașului. În urmă cu 14 ani, a fost condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiție la trei ani și șase luni de închisoare. Procurorii DNA l-au acuzat la acea vreme că a cerut 50.000 de euro de la un investitor imobiliar pentru eliberarea unui certificat de urbanism.
Edilul controversat a decis să intre în direct la emisiunea Culisele Statului Paralel, refuzând să răspundă întrebărilor formulate de gazda emisiunii, Anca Alexandrescu. Primarul a încercat să minimalizeze acuzațiile privind averea sa.