Statele Unite vor furniza imediat materii prime pentru vaccinuri şi echipamente medicale Indiei, unde infectările cu noul coronavirus cresc puternic, a declarat, duminică, un purtător de cuvânt al Casei Albe, transmite Reuters. ”Statele Unite lucrează zi şi noapte pentru a furniza resursele şi materialele disponibile”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Consiliului pentru Securitate Naţională, într-un comunicat. Horne a spus că materialele vor ajuta India să fabrice vaccinul Covishield. Statele Unite vor trimite, de asemenea, produse terapeutice, kituri de testare rapidă pentru diagnosticare şi ventilatoare. Washingtonul a fost supus unei presiuni crescânde pentru a ajuta India, după ce Marea Britanie, Franţa şi Germania au promis ajutor în timpul weekendului. Premierul indian Narendra Modi a cerut tuturor cetăţenilor să se vaccineze şi să fie prudenţi, întrucât ţara a stabilit un record global pentru noile infecţii cu COVID-19 într-o singură zi. Statele Unite caută, de asemenea, opţiuni pentru a furniza Indiei echipamente pentru oxigen şi provizii conexe. Oficialii americani iau în calcul, de asemenea, trimiterea în India a dozelor neutilizate de vaccinuri pentru Covid-19 de la AstraZeneca Plc (AZN.L), a declarat duminică, pentru ABC RealTimeNews, principalul oficial american în domeniul bolilor infecţioase, dr. Anthony Fauci. ”Este ceva ce va fi cu siguranţă luat în considerare în mod activ”, a afirmat Fauci într-un interviu. Vaccinul dezvoltat de AstraZeneca nu este încă aprobat în Statele Unite, care are milioane de doze, iar oficiali de vârf din sectorul sănătăţii din SUA au declarat că au suficiente doze de vaccinuri aprobate de la alţi trei producători de medicamente pentru a-i inocula pe toţi americanii în cursul săptămânilor următoare. Principalul grup de lobby în afaceri din SUA a presat, de asemenea, administraţia să trimită vaccinurile pentru Covid-19 ale AstraZeneca în ţări unde numărul de cazuri este în creştere. Casa Albă nu a avut niciun comentariu cu privire la posibilitatea de a trimite vaccinurile AstraZeneca în India. Înalţi oficiali americani şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că noile variante ale virusului care apar în India ar putea submina progresele înregistrate în Statele Unite. Epidemia ameninţă şi redresarea economică a Indiei, a şasea mare economie din lume. Horne a spus că Statele Unite vor trimite, de asemenea, o echipă de experţi de la Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) şi Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională pentru a colabora cu India. În plus faţă de ajutorul imediat, US Development Finance Corporation (DFC) va finanţa o extindere substanţială a capacităţii de producţie a producătorului indian de vaccinuri Biological E Ltd sau BioE, permiţând companiei să producă cel puţin 1 miliard de doze de vaccinuri pentru Covid-19 până la sfârşitul anului 2022. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].