Statul german va prelua conducerea subsidiarei din Germania a companiei ruseşti de gaze Gazprom, decizie care va fi în vigoare până pe 30 septembrie, a declarat, luni, ministrul german al Economiei, Robert Habeck, conform Politico. ”Prin acest ordin, ministerul meu… numeşte temporar Agenţia Federală a Reţelelor ca administrator al Gazprom Germania”, a declarat Habeck, în timpul unei scurte declaraţii de presă la Berlin. ”Ordinul de tutelă serveşte la protejarea siguranţei şi ordinii publice şi la menţinerea securităţii aprovizionării”, a adăugat el, argumentând că decizia este ”imperativă”, întrucât Gazprom Germania conduce ”infrastructura critică” în ţară. Decizia de săptămâna trecută a Gazprom de a ceda Gazprom Germania şi acţiunile sale a influenţat decizia ministerului, potrivit Habeck, deoarece a creat ”circumstanţe legale neclare”. ”Nu s-a anunţat cine va fi noul proprietar economic şi legal a acestei propietăţi. Aceasta este în sine o încălcare a cerinţei de notificare conform ordonanţei de comerţ extern şi plăţi”, a spus el. Decizia ministerului, pe care Habeck a numit-o ”soluţie tranzitorie”, va fi în vigoare până pe 30 septembrie. ”Guvernul face ce este necesar pentru a asigura securitatea aprovizionării în Germania – care include să nu expună infrastructurile energetice din Germania la decizii arbitrare ale Kremlinului”, a spus el. O inspecţie a oficialilor antitrust ai UE a avut loc la Gazprom Germania săptămâna trecută, ca parte a unei anchete privind preţurile gazelor. Comisia Europeană a confirmat că a efectuat inspecţii la ”mai multe companii din Germania active în furnizarea, transportul şi stocarea gazelor naturale”, dar a refuzat să precizeze care sunt entităţi în cauză. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].