Strada din Vilnius pe care se află sediul Ambasadei Rusiei în Lituania îşi schimbă denumirea în “Eroii ucraineni”, anunţul fiind făcut de primarul oraşului. “Noua adresă a Ambasadei Rusiei la Vilnius este Eroii ucraineni – 2”, a transmis primarul oraşului, Remigijus Simasius, precizînd că vor fi declanşate procedurile legale pentru schimbarea denumirii străzii. “Presupun că Poşta nu va livra în mod obligatoriu corespondenţa dacă adresa este incorectă”, a comentat el, ironic. Postarea sa a fost distribuită de primarul capitalei ucrainene Kiev, Vitali Kliciko, alături de mesajul “Mulţumim, prieteni lituanieni!”. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].