George Simion și Anamaria Gavrilă sunt cei doi suveraniști care vor continua lupta pentru președinție. Mai puțin de trei zile mai au la dispoziție să strângă cele 200 de mii de semnături și să depună dosarele la Birou Electoral Central. Există și o strategie pe care au pus-o la punct împreună cu Călin Georgescu pentru ca istoria să nu se repete, când judecătorii au hotărât să îl înlăture din cursă. 

În mai puțin de 3 zile, atât George Simion, cât și liderul partidului POT Anamaria Gavrilă trebuie să strângă cel puțin 200.000 de semnături pentru a putea intra în cursa pentru prezidențiale. Aceasta este și strategia pe care făcut-o cu Călin Georgescu, astfel încât să existe doi suveraniști în această cursă, în cazul în care unul dintre ei va fi respins. Termenul limită de depunere a dosarelor este data de 15 martie, adică la finalul acestei săptămâni.

Pe lângă semnături, cei doi candidați trebuie să aibă o serie de documente, printre care declarația de avere, copie după actul de identitate, precum și o altă serie de documente necesare înscrierii. Apoi judecătorii de la BEC împreună cu specialiștii se vor asigura că dosarul este întocmit legal. Dacă toate aceste condiții vor fi întrunite, atunci vor putea valida candidatura. 

Ca în cazul oricărui candidat, după această procedură există un termend e 24 de ore în care se pot depune contestații, care apoi vor fi alalizate de judecătorii de la CCR în termend e 48 de ore. 

George Simion spunea că vrea să își depună acest dosar de candidatură astăzi. Înainte de acest lucru, îi așteaptă pe susținătorii săi în Piața Constituției, dar și în Piața Victoriei pentru a putea semna candidatura lui. 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here