Studentul care i-a dat foc unui profesor de la Universitatea Ovidius din Constanţa şi-a recunoscut fapta, însă a susţinut că voia doar să îl sperie pe acesta şi să se răzbune pentru că i-a dat nota 4 la un examen-restanţă. El va fi supus unei expertize psihiatrice. Vineri, Tribunalul Constanţa urmează să se pronunţe privind propunerea de arestare preventivă a acestuia. 

Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a transmis, vineri, că studentul este acuzat de tentativă de omor, fiind reţinut joi.

”Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că la data de 27 iunie 2024, în jurul orelor 11.00, după ce nu a fost promovat la un examen tip restanţă al Facultăţii de Matematică şi Informatică din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa, inculpatul a revenit în laboratorul în care se afla profesorul examinator, persoana vătămată A.A., ocazie cu care cu intenţie a stropit-o cu spirt medicinal dintr-un recipient de 0,5 litri şi i-a dat foc cu o brichetă, după care a blocat uşa sălii de curs pentru a o împiedica pe persoana vătămată să iasă din laborator. Datorită prezenţei de spirit a persoanei vătămate, care s-a ferit când a fost stropită şi a reuşit să stingă rapid flăcările de pe mâneca tricoului său şi de pe podea, aceasta nu a suferit arsuri pe corp în urma acţiunii de violenţă a inculpatului, astfel că nu a necesitat îngrijiri medicale”, au arătat procurorii.

Potrivit sursei citate, studentul a recunoscut, la audieri, comiterea faptei, însă a invocat că doar încercase să o sperie pe persoana vătămată şi să se răzbune pe aceasta din cauză că îi dăduse nota 4 la examen. El va fi supus unei expertize medico-legale psihiatrice, pentru a stabili dacă a acţionat cu discernământ.

Vineri, procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru următoarele 30 de zile, aceasta fiind trimisă spre soluţionare judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Constanţa.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here