Criminalul care a și-a omorât iubita, studentă la medicină, va fi adus în București pentru expertiză psihiatrică. Ancheta este în plină desfășurare pentru crima violentă din Timișoara. Mai mulți apropiați din partea familiei au fost deja audiați de către procurori. Atenție, urmează descrieri cu un puternic impact emoțional.
În baza rezultatatelor expertizei psihiatrice privind gradul de discernământ al studentului, anchetatorii vor stabili etapele viitoare ale cercetării.
Autorul crimei de la Timișoara și-a recunoscut fapta. Este vorba despre Mirel Dragomir, are 23 de ani, era iubitul tinerei şi principalul suspect al polițiștilor. El le-a declarat acestora că se cunoșteau de 3-4 luni, dar că, în ultima perioadă certurile între ei deveniseră frecvente.
Cine este Mirel, tânărul de doar 23 de ani care și-a ucis iubita cu sânge rece
În cadrul cercetărilor, el le-a declarat anchetatorilor că avea o relaţie cu Andreea Morega, tânăra pe care a ucis-o, de 3-4 luni, mai precis din luna decembrie a anului trecut. În ultimul timp, însă, certurile dintre ei erau tot mai frecvente şi au culminat cu evenimentul din 22 martie.
După ce a ucis-o cu sânge rece,cu numeroase lovituri de cuțit, ucigașul a încuiat uşa de la dormitor, pentru că tânăra împărţea apartamentul cu încă două colege, s-a spălat, s-a schimbat de haine şi a plecat. De fapt, chiar cele două colege au fost cele care au făcut macabra descoperire şi au alertat autorităţile. Crima de la Timișoara. Mirel vrea în arest la domiciliu, după ce a ucis-o pe Andreea, studenta la Medicină Mărturia emoționantă a tatălui studentei la Medicină care a fost ucisă de iubitul gelos: Pe Andreea nu o mai învie, orice pedeapsă ar lua