STUDIU: Piaţa fuziunilor şi achiziţiilor din România a scăzut în primul trimestru al anului cu 26% în volum, faţă de aceeaşi perioadă din 2020. Valoarea tranzacţiilor realizate a ajuns la 600 milioane de euro

Piaţa fuziunilor şi achiziţiilor din România a scăzut în primul trimestru al anului cu 26% în volum faţă de aceeaşi perioadă din 2020, fiind anunţate 42 de tranzacţii, faţă de 53 în perioada echivalentă a anului trecut, potrivit unei analize realizate de compania de consultanţă fiscală PwC România. În intervalul ianuarie – martie 2021, valoarea tranzacţiilor realizate a depăşit nivelul înregistrat în perioada echivalentă a anului trecut, cumulând peste 600 milioane euro. “Piaţa fuziunilor şi achiziţiilor din România a scăzut în primul trimestru al anului cu 26% în volum faţă de aceeaşi perioadă din 2020, fiind anunţate 42 de tranzacţii, faţă de 53 în perioada echivalentă a anului trecut. În intervalul ianuarie – martie 2021 valoarea tranzacţiilor realizate a depăşit nivelul înregistrat în perioada echivalentă a anului trecut, cumulând peste 600 milioane euro”, potrivit unei analize realizate de departamentul de M&A (Fuziuni şi Achiziţii) al PwC România. Cele mai multe tranzacţii au fost realizate de investitorii strategici, iar în perioada următoare este aşteptată însă o creştere a apetitului şi activităţii fondurilor de investiţii.  ”Anul 2021 a debutat cu anunţarea unor tranzacţii importante pe piaţa fuziunilor şi achiziţiilor din România, pe fondul creşterii optimismului investitorilor şi adaptării strategiei lor de investiţii la noua realitate pandemică. Dacă în termeni de volum piaţa înregistrat o scădere, valoarea totală a fost uşor mai mare  comparativ cu primul trimestru al anului 2020, datorită creşterii cu 30% a valorii medii a tranzacţiilor”, a declarat partenerul şi liderul Departamentului de Consultanţă pentru Afaceri, PwC România, Dinu Bumbăcea. Cele mai multe tranzacţii încheiate în primele trei luni din 2021 au fost realizate de investitori strategici, un număr similar celui înregistrat în primul trimestru al anului trecut, în timp ce numărul operaţiunilor realizate de investitorii financiari s-a redus la jumătate faţă de perioada corespunzătoare a anului anterior.  “Dacă noua realitate sanitară şi economică a determinat transformări în structura concurenţială a unor sectoare, cu tendinţe de consolidare ce au dinamizat tranzacţiile cu cumpărători strategici, apetitul fondurilor pentru achiziţii a scăzut în prima jumătate a anului trecut, cu o uşoară îmbunătăţire pe finalul acestuia. Ne aşteptăm ca în 2021 fondurile de investiţii să revină cu mai mult avânt, în acest moment fiind mai multe tranzacţii în derulare, în care sunt implicaţi investitori financiari. Interesul fondurilor este crescut având în vedere atât nivelul capitalurilor disponibile, cât şi nevoia restructurării portofoliilor pentru a capitaliza noile dezvoltări economice”, a declarat liderul departamentul de M&A al PwC România, George Ureche. Cele mai efervescente sectoare din primul trimestru al anului 2021 au fost IT&C, imobiliare şi serviciile private de sănătate, acolo unde evoluţia pandemiei a avut un impact major, iar tendinţa de consolidare a fost una accentuate, potrivit studiului PwC România . De asemenea, pe fondul noilor scheme de suport a energiei regenerabile în curs de implementare, sunt anunţate din ce în ce mai multe proiecte în acest sector, fapt ce atrage un interes în creştere din partea investitorilor. În domeniul serviciilor private de sănătate, o tranzacţie importantă a fost preluarea operaţiunilor din România şi din regiune a distribuitorului de medicamente Alliance Healthcare Businesses de către AmerisourceBergen Corp, într-o tranzacţie în valoare de 5,5 miliarde de euro la nivel global, incluzând şi operaţiunile din România. De asemenea, grupul MedLife şi-a continuat strategia de extindere pe piaţa locală de servicii private de sănătate prin preluarea unui pachet majoritar de 60% din clinica Medica Sibiu. Pe piaţa de IT&C au fost anunţate tranzacţii importante, cum ar fi preluarea Ropeco de către Romanian Business Consult, preluarea Tellence Technologies de către Orion Innovation, sau preluarea Gemini Solutions de către ThoughtWorks. În sectorul energiei regenerabile, una dintre cele mai importante tranzacţii a fost preluarea unui portofoliu de proiect de peste 1.000 MW de energie verde de către Enel Green Power România de la dezvoltatorul de parcuri de producţie din surse regenerabile, Monsson Group. Proiectele vor intra în etapa de construcţie în următorii 3 ani şi vor acoperi 500 MW în energie eoliană şi 500 MW în energie solară, potrivit analizei realizate de PwC România. Alte câteva tranzacţii importante au fost anunţate şi în sectorul de logistică şi transport, cum ar fi achiziţia de către Fortress REIT a unui parc logistic în Chitila pentru o valoare de 30 de milioane de euro, respectiv achiziţia de către fondul de investiţii Oresa Ventures a parcului logistic şi industrial Solo Iaşi de la Tester Group. În domeniul bancar, în prima săptămână a anului a fost anunţată preluarea operaţiunilor bancare ale Credit Agricole în România de către Vista Bank. “Odată cu orientarea tot mai alertă a fluxurilor de capital către pieţele emergente, România prezintă o atractivitate tot mai mare pentru investitori având în vedere dimensiunea oportunităţilor de investiţii şi profilul macroeconomic, cu o predictibilitate şi stabilitate superioară celorlalte state din regiune. În plus, tendinţa consolidării strategice în anumite sectoare ca urmare a crizei sanitare este de aşteptat să continue să dinamizeze numeroase tranzacţii având jucători strategici în poziţia de vânzători”, se mai arată în analiza companiei de consultanţă fiscală. În 2020, piaţa fuziunilor şi achiziţiilor din România a scăzut cu 6% faţă de 2019, pe fondul incertitudinilor aduse de pandemia COVID-19, arată raportul PwC M&A Outlook. Totuşi, dat fiind contextul, valoarea pieţei a rămas la un nivel înalt, de 4,9 miliarde euro, faţă de 5,2 miliarde euro în 2019. PwC este o reţea de firme prezentă în 155 de ţări cu mai mult de 284.000 de angajaţi ce oferă servicii în domeniul auditului, consultanţei fiscale şi consultanţei pentru afaceri.  Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here