NATO, UE şi SUA au calificat luni drept iresponsabile exerciţiile militare pentru folosirea unor arme nucleare tactice anunţate de Moscova.
Moscova şi-a motivat această decizie în urma declaraţiilor unor oficiali occidentali şi implicării crescânde a Occidentului de partea Ucrainei în conflictul cu Rusia.
“Retorica nucleară a Rusiei este periculoasă şi iresponsabilă. NATO rămâne vigilentă”, a declarat agenţiei EFE o purtătoare de cuvânt a Alianţei, Farah Dakhlallah. Postura colectivă de descurajare şi apărare a NATO “va continua să garanteze protejarea fiecărui centimetru de teritoriu aliat”, iar Ucraina are dreptul la autoapărare în faţa invaziei ruse şi “aliaţii vor continua să sprijine Ucraina”, a adăugat reprezentanta NATO.Exerciţiile nucleare ruseşti sunt “categoric un zăngănit de săbii” şi “o continuare a comportamentului iresponsabil al Rusiei”, a reacţionat la rândul său un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, Peter Stano, potrivit agenţiei DPA. Conform acestuia, exerciţiile militare nucleare anunţate de Putin constituie “încă o dovadă că Kremlinul este interesat de continuarea escaladării situaţiei pe care a provocat-o prin agresiunea sa ilegală împotriva Ucrainei”.Şi Pentagonul a denunţat “retorica iresponsabilă” a Moscovei. “Acesta este un exemplu tipic de retorică iresponsabilă pe care am mai văzut-o în trecut din partea Rusiei. Este un lucru total inoportun, având în vedere situaţia de securitate actuală”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de AFP. Statele Unite nu au observat deocamdată “nicio schimbare în poziţionarea forţelor strategice” ruse, dar vor continua să le monitorizeze, a precizat oficialul american.Preşedintele Vladimir Putin a ordonat armatei ruse să efectueze “în curând” manevre militare în cadrul cărora, potrivit unui anunţ difuzat luni dimineaţă de Ministerul rus al Apărării, “vor fi luate o serie de măsuri pentru antrenamentul (trupelor) în pregătirea şi utilizarea armelor nucleare nestrategice”, adică a armelor nucleare tactice, exerciţii în care Districtul Militar Sud va angaja mai ales unităţi poziţionate în apropierea Ucrainei, inclusiv unităţi navale, de rachete şi aviaţie.Bombe nucleare de mici dimensiuni, armele nucleare tactice pot fi folosite pe câmpul de luptă, pentru distrugerea unor obiective militare cum ar fi baze sau aeroporturi, dar posibil şi a unor localităţi. Aceste arme pot provoca pagube imense, dar raza lor de distrugere este mai limitată decât cea a armelor nucleare strategice.Exerciţiile anunţate de Moscova s-ar putea desfăşura inclusiv pe teritoriul Ucrainei ocupat de trupele ruse, întrucât Districtul Militar Sud cuprinde şi cele patru regiuni ucrainene parţial ocupate şi anexate de Rusia, respectiv Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie.Kremlinul a motivat că aceste manevre sunt un răspuns în urma declaraţiilor ameninţătoare formulate, printre alţi responsabili occidentali, de preşedintele francez Emmanuel Macron, care într-un interviu acordat publicaţiei The Economist a spus din nou că nu exclude posibilitatea trimiterii unor trupe ale NATO în sprijinul Ucrainei.”Ei au vorbit despre disponibilitatea şi inclusiv intenţia de a trimite contingente militare în Ucraina, adică să pună soldaţii NATO în faţa militarilor ruşi. Aceasta este o nouă spirală de escaladare a tensiunii. Nu are precedent şi impune o atenţie specială şi măsuri speciale”, a explicat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.”Sperăm că acest eveniment (exerciţiile pentru folosirea de arme nucleare tactice n.red) va calma capetele încinse din capitalele occidentale”, a explicat la rândul său Ministerul de Externe de la Moscova.Unii politicieni occidentali “împing în mod deliberat situaţia către continuarea escaladării crizei ucrainene până la o confruntare deschisă între ţările NATO şi Rusia”, adaugă Ministerul rus de Externe, menţionând în acest sens, pe lângă declaraţiile lui Macron, şi pe cele ale ministrului britanic de externe David Cameron, care a spus că Ucraina are dreptul să folosească armele din ajutorul militar britanic pentru a lovi ţinte pe teritoriul Rusiei, precum şi decizia SUA de a furniza Ucrainei rachete ATACMS ce au o rază de acţiune de 300 de kilometri.