O femeie de 64 de ani, din județul Suceava, este cercetată penal după ce și-a însușit o sumă de 4.000 de euro care se afla în buzunarul unui palton pe care îl primise ca donație, în urmă cu două săptămâni. 

Cea care a donat paltonul este o femeie în vârstă de 88 de ani din municipiul Suceava. Bătrâna a sunat la 112 la aproximativ două săptămâni după ce a făcut donația.

“După aproximativ două săptămâni, donatoarea și-a amintit faptul că a depozitat în paltonul donat suma de aproximativ 4.000 de euro pe care a strâns-o de-a lungul timpului. S-a luat legătura telefonică cu beneficiara, ocazie cu care aceasta din urmă a precizat faptul că într-adevăr a primit bunul de la reclamantă, însă a descoperit din întâmplare suma de bani. În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor”, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Suceava. 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here