Persoanele care doresc să se vaccineze fără programare vor putea face acest lucru, duminică, la Filarmonica de Stat din Sibiu, în cadrul Summit-ului Muzical al Vaccinării. Imunizarea se va face cu serul Pfizer, de echipe medicale din două spitale sibiene şi voluntari ai Crucii Roşii, în timp ce pe esplanada Sălii Thalia se va desfăşura un maraton artistic inedit. “Deocamdată judeţul Sibiu are 21.8 % din populaţie vaccinată cu cel puţin o doză. Deşi ocupăm un onorabil loc 5 în ţară, ştim că mulţi dintre noi mai trebuie să se vaccineze până când restricţiile vor putea fi eliminate. Pe 9 Mai, de Ziua Europei, între orele 9.00 şi 21.00, te invităm la Filarmonica de Stat Sibiu să pui umărul pentru ca într-un viitor apropiat să putem circula din nou fără restricţii, oriunde în lume. Vei avea parte de o experienţă inedită de vaccinare, în compania câtorva dintre cei mai îndrăgiţi artişti ai Sibiului”, se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri, de Consiliul Judeţean Sibiu. Evenimentul Summit-ul Muzical al Vaccinării este organizat de Consiliul Judeţean Sibiu împreună cu Filarmonica de Stat Sibiu, Crucea Roşie Sibiu, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu şi Spitalul CFR. Astfel, persoanele care doresc să se vaccineze cu prima doză de Pfizer pot face acest lucru fără programare, în foaierul Filarmonicii de Stat Sibiu unde au fost mobilizaţi 6 medici, 16 asistenţi medicali şi 5 registratori medicali, la care se adaugă voluntarii de la Crucea Roşie – 2 medici şi 4 asistenţi. Dozele de vaccin sunt puse la dispoziţie de Direcţia Sanitară Sibiu.  Maratonul de vaccinare va fi dublat de un maraton artistic inedit care se va desfăşura în aer liber, pe esplanada Sălii Thalia, la care vor participa Teatrul de Balet Sibiu, Academia Forţelor Terestre, Filarmonica de Stat Sibiu, Şcoala Populară de Arte şi Meserii ”Ilie Micu”, Teatrul Naţional “Radu Stanca” Sibiu, Ansamblul Cindrelul Junii Sibiului, Radu Nechifor. “Mulţumesc tuturor artiştilor şi cadrelor sanitare care au răspuns invitaţiei noastre şi îşi dedică ziua de duminică, 9 Mai, pentru revenirea la normal cât mai curând. Mulţumesc tuturor liderilor de instituţii locale care ni s-au alăturat. Consiliul Judeţean Sibiu derulează o campanie mai largă de promovare a vaccinării, care va continua şi în perioada următoare în special în mediul rural. De Ziua Europei, Sibiul pune umărul pentru revenirea la normal pe bătrânul continent European. Numai uniţi putem reuşi să depăşim efectele pandemiei”, a afirmat Daniela Cîmpean, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu. Pentru acest eveniment, sunt pregătite 500 de doze de vaccin, care pot fi, la nevoie, suplimentate. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here