Fanii cer demisia preşedintelui clubului Juventus, Andrea Agnelli, pentru implicarea lui în proiectul separatist Superliga europeană, informează football-italia.net. Hashtagul #Agnelliout este în tendinţe pe Twitter pe măsură ce presiunea creşte asupra preşedintelui lui Juventus, dar clubul insistă că nu şi-a dat demisia. Agnelli, unul dintre cei doi vicepreşedinţi ai Super League şi unul dintre principalii arhitecţi ai proiectului, a recunoscut că turneul nu mai poate continua după retragerea celor şase cluburi din Premier League. Juventus dezminte că Agnelli şi-a dat demisia, dar, conform Sportmediaset, el ar putea demisiona în următoarele ore, pentru că şi-a făcut “prea mulţi duşmani”. “Agnelli are prea mulţi duşmani la multe niveluri şi se confruntă cu o situaţie dificilă”, arată Sportmediaset. El a fost descris ca “şarpe şi mincinos” de către preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, luni, după anunţarea planurilor separatiste. Patronul lui Juve şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al Asociaţiei Cluburilor Europene, duminică, şi a refuzat să-i răspundă lui Ceferin la telefon. În acest moment, cu Juventus blocată într-o situaţie financiară “dramatică” şi având în vedere relaţia slabă a lui Agnelli cu John Elkann, vărul său şi CEO-ul Exor, compania care patronează clubul, este posibil ca preşedintele bianconeri să părăsească Bătrâna Doamnă. Potrivit Sportmediaset, Alessandro Nasi, un alt văr lui lui Elkann şi numărul 3 în “dinastia Agnelli”, este principalul candidat să-l înlocuiacă pe Andrea Agnelli în funcţia de preşedinte al lui Juventus. Dacă Nasi va prelua clubul, antrenorul Pirlo, lipsit de rezultate, va părăsi Juventus la sfârşitul sezonului. Vicepreşedintele executiv al clubului Manchester United, Ed Woodward, celălalt vicepreşedinte al Super League, a fost prima victimă a scandalului proiectului speratist iniţiat de 12 mari cluburi. El a renunţat la funcţia sa de la United şi va pleca la sfârşitul sezonului 2021. Decizia lui a venit după ce a părut clar că toate cele şase cluburi din Premier League se vor retrage din proiect. Tot în Anglia, grupul de fani Chelsea Supporters’ Trust le-a cerut preşedintelui Bruce Buck şi directorului executiv Guy Laurence să-şi prezinte demisiile, după ce clubul s-a retras din planurile pentru o Superligă europeană. Marţi, peste 1.000 de suporteri ai echipei Chelsea au organizat un protest la Stadionul Stamford Bridge faţă de înfiinţarea Superligii, înainte de meciul echipei favorite disputat cu Brighton şi fanii au fost văzuţi sărbătorind după ce au apărut informaţii despre retragerea clubului lor din proiect. “După cum s-a scris mai devreme în această seară, Chelsea Football Club poate confirma că a început procedurile oficiale de retragere din grupul care dezvoltă planuri pentru o Superligă europeană. După ce ne-am alăturat grupului la sfârşitul săptămânii trecute, acum am avut timp să analizăm problema pe deplin şi am decis că participarea noastră la aceste planuri nu va fi în interesul cel mai bun al clubului, al suporterilor noştri sau al comunităţii fotbalului în general”, a precizat Chelsea, în comunicartul în care îşi anunţa retragerea din proiect. Fanii au luat foc din cauza tonului sec al comunicatului, în care nu apar scuze adresate lor. “S-a confirmat că gruparea Chelsea Football Club îşi retrage oficial intenţia de a adera la Superliga europeană. În timp ce acesta este un câştig uriaş pentru suporterii din întreaga lume, lupta noastră pentru a asigura viitorul corect al clubului va continua. Chelsea Supporters’ Trust este îngrozit de tonul şi nesinceritatea declaraţiei emise astăzi de CFC. Solicităm o explicaţie completă şi aprofundată cu privire la motivul pentru care consiliul a luat decizia de a întoarce spatele competiţiei europene (n.r. – Liga Campionilor) şi CFC să explice de ce s-au înscris în Superligă fără consultarea prealabilă a susţinătorilor lor fideli. Suntem dezamăgiţi că nu au fost incluse scuze în declaraţie. Moştenirea clubului nostru a fost pusă în pericol doar pentru un câştig financiar. În prezent, CST are puţină sau deloc încredere în conducerea noastră actuală la nivel de consiliu. Luni, Bruce Buck a apărat pe larg planul CFC de a rămâne în Superliga la o întâlnire pe forum a fanilor. Buck şi Laurence par să nu fi acordat nicio consideraţie faţă de susţinătorii loiali, astfel încât poziţiile lor sunt de nesuportat pentru a merge mai departe. Relaţiile noastre cu CFC vor rămâne reci până când vom înţelege mai bine de ce s-a luat această decizie şi suntem siguri că schimbarea şi garanţiile sunt puse în aplicare. CST nu se va opri până când nu se ca simţi confortabil că schimbările şi protecţiile sunt puse în aplicare, deoarece 116 ani de istorie au fost periclitaţi. Acesta este clubul nostru şi va rămâne clubul nostru”, a precizat CST. Opt din cele 12 cluburi fondatoare ale Superligii şi-au anunţat până acum retragerea din proiect. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].