Judecătorii Curții Constituționale au declarat neconstituțional articolul 15 din OUG nr.27/2022, cel care prevede că producătorii de energie electrică, traderii, furnizorii etc. trebuie să plătească o contribuție la Fondul de Tranziție Energetică. 

În  ședința din data de 7 noiembrie 2024, Curtea Constituțională, în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori, a decis, cu unanimitate de voturi:

– A admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sunt neconstituționale dispozițiile art.15 și cele ale Anexei nr.6 din OUG nr.27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei, cu modificările și completările ulterioare.

În esență, Curtea a reținut că prevederile legale criticate care impun obligativitatea achitării contribuției la fondul de tranziție energetică de către anumiți producători de energie electrică nesocotesc, în principal, principiul așezării juste a sarcinilor fiscale, consacrat de art.56 din Constituție, și dispozițiile art.45 din Legea fundamentală referitoare la libertatea economică și libera inițiativă, afectând concurența loială și descurajând producția de energie din surse regenerabile.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here