O grădină zoologică din China a stârnit o controversă majoră după ce a recunoscut că doi dintre cei mai apreciați „pui de panda” erau, de fapt, câini din rasa Chow Chow vopsiți să semene cu animalele naționale ale Chinei. Cum s-a întâmplat totul
Incidentul a ieșit la iveală după ce un vizitator a filmat cățeii în incinta grădinii zoologice din provincia Guangdong, videoclipul devenind rapid viral pe platforma Douyin, versiunea chineză a TikTok. Clipul a adunat peste 1,4 milioane de distribuiri, generând un val de reacții pe rețelele sociale.
Vizitatorii au fost inițial încântați de cei doi „pui de panda”, dar entuziasmul s-a transformat în dezamăgire când animalele au început să latre. Fotografiile distribuite ulterior pe internet au arătat cățelușii într-o incintă alături de un afiș care îi prezenta ca fiind „Câini Panda – un câine de companie care arată ca un panda – Chow Chow vopsiți”. Potrivit CNN, pe pancartă era specificat că animalele sunt jucăușe, prietenoase și adorabile.
Căței vopsiți pentru a arăta ca urșii panda
După dezvăluirea identității reale a „puilor de panda”, vizitatorii și-au exprimat indignarea, acuzând grădina zoologică de înșelătorie. Managera grădinii a apărat decizia, explicând că acești câini fac parte din oferta lor unică: „După cum sugerează numele nostru, suntem un paradis pentru animale ciudate și drăgălașe”, a declarat aceasta pentru Sichuan Observation. Ea a subliniat că vopsirea câinilor Chow Chow face parte din serviciile lor, deși acest lucru nu a fost comunicat inițial vizitatorilor.
Aceasta nu este prima oară când grădinile zoologice din China recurg la astfel de practici. În luna mai, o grădină zoologică din provincia Jiangsu a fost criticată pentru o situație similară, când doi câini au fost vopsiți pentru a arăta ca niște panda. După reacțiile negative primite, administrația a recunoscut că a folosit această metodă pentru a atrage mai mulți vizitatori.
NEW: China zoo forced to admit the truth after one of their “pandas” started panting and barking. The Shanwei zoo admits they painted dogs white and black to make them look like pandas. The zoo initially tried claiming that the dogs were a unique breed of pandas called… pic.twitter.com/MMoQLD7zuR
— Collin Rugg (@CollinRugg) September 19, 2024