Potrivit unor surse, s-a deschis un dosar penal la DIICOT după ce ministrul Energiei a depus sesizare. El cere să verifice dacă ONG-iștii pe mediu ar avea legătură cu Rusia după ce ar fi fost blocate proiecte energetice în România cum ar fi hidrocentrale.  

Surse judiciare anunță că DIICOT a deschis dosar penal pentru „împiedicarea dezvoltării unor proiecte pe energie” la sesizarea ministrului Energiei, Sebastian Burduja. Printre entitățile anchetate în acest dosar se numără și cunoscuta organizație Greenpeace.

Sesizarea a fost făcută marți de Burduja. În sesizare se afirmă că „entități din Rusia” au interes ca România să rămânaă în continuare dependentă de Rusia.

În sesizarea lui Sebastian Burduja este vizată și Greenpeace.

Ce spune ministrul Energiei, Sebastian Burduja

Ministerul Energiei rămâne preocupat activ de problematica blocării sistematice a unor proiecte energetice de importanță vitală pentru România, din cauze independente de voința autorităților publice sau a companiilor care implementează aceste investiții, anunță Burduja, precizând, însă, că nu poate confirma sau infirma existența unui dosar de urmărire penală. 

“Cu privire la informațiile apărute în presă, facem precizarea că Ministerul Energiei nu poate să confirme sau să infirme existența unui dosar de urmărire penală privind faptele menționate în articolul de presă. 

De asemenea, facem precizarea că, potrivit art. 285 alin. (2) C. proc. pen. procedura din cursul urmăririi penale este nepublică. 

Pe această cale, Ministerul Energiei anunță că, în cazul existenței unui dosar penal având ca obiect faptele sesizate, va oferi tot concursul organelor de urmărire penală în scopul aflării adevărului și a tragerii la răspundere penală a persoanelor vinovate”, anunță, joi, Ministerul. 

“Ministerul Energiei rămâne preocupat activ de problematica blocării sistematice a unor proiecte energetice de importanță vitală pentru România, din cauze independente de voința autorităților publice sau a companiilor care implementează aceste investiții. În acest sens, Ministerul Energiei depune toate diligențele, prin orice mijloace legale, pentru deblocarea şi/sau accelerarea tuturor proiectelor de investiții în infrastructura energetică a României, în vederea îndeplinirii Programului de guvernare și a Strategiei Energetice a României. Ne manifestăm aprecierea față de toate demersurile oneste care vizează protecția mediului, fără a compromite securitatea națională sau securitatea energetică a României,” a declarat Sebastian Burduja, Ministrul Energiei. 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here